Kemira şi JUB se extind pe piaţa vopselelor din România

0
 
Grupul finalndez Kemira Oy a anunţat extinderea activităţilor pe care le desfăşoară pe piaţa de vopsele din România prin înfiinţarea unei societăţi mixte cu firma slovenă JUB, informează un comunicat al companiei finlandeze.
 
Noul joint-venture, deţinut în proporţii egale de cele două companii, va purta numele Tikkurila JUB România. Cele două companii nu au dezvăluit detaliile financiare ale acestei societăţi mixte.
 
Noua companie va fi responsabilă pentru marketingul, vânzările şi distribuţia de vopsele decorative mărcile Tikkurila şi JUB pe piaţa din România. Având biroul şi depozitele la Bucureşti, Tikkurila JUB România urmează să demareze oficial operaţiunile începând din data de 1 iulie 2008.
 
Cele două companii intenţionează să cucerească o cotă cât mai mare din piaţa românească de vopsele, estimată în prezent la 180 milioane euro. Se aşteaptă ca piaţa românească să înregistreze un ritm de creştere de două cifre în următorii ani, în special în cazul segmentelor mediu şi premium.
 
Kemira Coatings este cel mai mare producător de vopsele şi grunduri din Nordul şi Estul Europei iar JUB este unul din principalii producători de vopsele din Europa de Sud-Est. În 2007, JUB a realizat vânzări nete de 73 milioane euro cu un personal de aproximativ 400 de angajaţi.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.