Executivul a alocat 60 milioane de lei pentru spaţii verzi

0
 
Guvernul a alocat suma de 60 de milioane de lei pentru finanţarea celei de-a doua etape a programului de realizare a parcurilor şi spaţiilor verzi din localităţi, "Este vorba despre finanţarea a 97 de proiecte în cadrul Programului Naţional de Îmbunătăţire a Calităţii Mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi", a explicat Camelia Spătaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
 
La rândul său, ministrul Mediului, Attila Korodi, a declarat că în această a doua etapă a programului vor fi înfiinţate 61 de parcuri, se vor face 20 de extinderi şi alte 19 vor beneficia de lucrări de reabilitare, suma de 60 de milioane de lei fiind alocată de la Fondul de mediu, urmând ca din 15 iulie programul să fie continuat şi finanţat tot cu 60 de milioane. Prin acest set de proiecte, România se va îmbogăţi cu 2 milioane de mp de spaţii verzi, a afirmat Korodi.
 
Potrivit ministrului, cele mai importante finanţări se vor îndrepta către Piatra Neamţ – 2 milioane de lei, Galaţi – aproximativ 1,6 milioane, Zalău – circa 1,5 milioane, iar câte un milion de lei vor primi localităţile Bivolari, Cornu, Constanţa, Bugeşti, Odobeşti, Bragadiru, Crevedia.
Attila Korodi a spus că în aceste localităţi spaţiul verde este sub 5 mp pe cap de locuitor.
 
Ministrul a menţionat că cele mai importante proiecte sunt în Caracal unde se vor reabilita 255.000 mp de spaţiu verde, în Constanţa unde sunt 80.000 de mp, la Cristuru Secuiesc unde va fi înfiinţat un parc pe o suprafaţă de 80.000 mp şi la Târgovişte pe 50.000 mp.
 
El a adăugat că prin acest program Guvernul ajută administraţiile locale să îşi respecte obligaţiile potrivit cărora în anul 2010 în fiecare localitate trebuie să existe 20 mp de spaţiu verde pe cap de locuitor, iar în 2013 – 26 mp.
 
Întrebat dacă Bucureştiul intră în această etapă a programului, Attila Korodi a precizat că, din păcate, ca şi anul trecut, doar Sectorul 6 a depus un proiect, însă, spre deosebire de 2007, în acest an nu a câştigat selecţia deoarece documentele nu au fost complete. "Sper ca după alegeri să fie un apetit mai mare pentru a se construi spaţii verzi", a subliniat ministrul Mediului.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.