Ambulanţă de 150.000 euro, cumpărată cu 250.000 euro de primarul Iaşului

1
 
În anul 2007, primarul Iaşului a cumpărat din banii noştri, ai ieşenilor, o ambulanţă pentru SMURD, pentru care a plătit 250.000 de euro. V-aţi întrebat vreodată cât costă o ambulanţă?
 
Mai întâi, ce este o ambulanţă? Un autovehicul de tip van, care are în dotare aparatură medicală pentru acordarea primului ajutor medical. Deci, să analizăm cât costă o astfel de maşină şi cât costă aparatura din dotare.
 
Fără să fii specialist, pentru a avea un răspuns corect îţi trebuie un calculator, acces la Internet şi puţină răbdare. Trebuie să cauţi firmele care pot comercializa autovehicule de acest tip şi aparatura necesară şi să întrebi cât te costă dacă ai dori să cumperi.
 
Am făcut şi eu acest lucru şi am primit următoarele răspunsuri: cel mai performant autovehicul de tip van nu poate depăşi 100.000 de euro cu toate taxele incluse. Chiar şi Mercedes, cum este ambulanţa cumpărată de dl. Nichita. Am discutat cu câţiva importatori de echipamente medicale şi mi-au spus că aparatura medicală de pe o ambulanţă nu costă mai mult de 50.000 cu toate taxele incluse.
 
Preţuri maximale, şi pentru autovehicul, şi pentru aparatură! O simplă adunare arată că o ambulanţă extrem de performantă costă maximum 150.000 de euro. Dl. Nichita a plătit din banii ieşenilor peste 8 miliarde de lei vechi, sumă care, la cursul de atunci (de 32.000 lei/euro), înseamnă 250.000 de euro.
 
Spre comparaţie, pot să vă spun că ambulanţele achiziţionate de Ministerul Sănătăţii au preţuri cuprinse între 80.000 şi 150.000 de euro. Deci, până şi "ministrul bolii", Eugen Nicolăescu, a cumpărat mai ieftin decât dl. Nichita!
 
Nu poţi să nu te întrebi unde a ajuns diferenţa de bani. Probabil că în buzunarele încăpătoare ale PSD. Nu poţi să nu te întrebi dacă s-a făcut sau nu licitaţie pentru această ambulanţă. Nu ştiu nici eu, cum nu ştie nici un ieşean.
 
O licitaţie corectă pentru o achiziţie făcută din bani publici ar fi dus la un preţ corect pentru o ambulanţă şi cu banii alocaţi din bugetul primăriei s-ar fi putut cumpăra două ambulanţe. (Sursa: blogul dr. Iulian Şerban – fostul preşedinte al CJAS Iaşi; titlul aparţine redacţiei)
loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. Nichita spune

    Sunt doua explicatii :Fie Nichita este cinstit dar prost, fie nu este prost de tot, dar este hot. Care varianta este reala ne poate spune primarul.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.