Calitatea de funcţionar public ar trebui desfiinţată

1
  • Ministrul Muncii admite că există controale "la comandă" ale Inspectoratelor Teritoriale de Muncă
 
Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Paul Păcuraru, a declarat că "statutul funcţionarului public este o umbrelă sub care se ascund incompetenţa, ineficienţa şi chiar necinstea unor salariaţi care, protejaţi de statut, comit multe abuzuri".
 
El şi-a justificat afirmaţia susţinând că "la minister s-au adunat mii de reclamaţii şi sesizări privind excesul de zel al unor angajaţi ai Inspectoratelor Teritoriale de Muncă din ţară", care "la comandă de grup ori din alte interese, îşi dirijează controalele către entităţi economice sau reprezentanţi ai acestora, deveniţi incomozi pentru anumiţi politicieni".
 
"Ministerul este neputincios, nu poate interveni pentru gestionarea legală a unor cazuri, noi am încercat, de exemplu la Vâlcea şi Timiş, să luăm măsuri de demitere a unor funcţionari publici. Am şi făcut acest lucru, dar la scurt timp, din cauza unor hotărâri judecătoreşti, am fost nevoiţi să-i reprimim în funcţii", a spus Păcuraru.
 
Potrivit ministrului, singura soluţie de a bloca definitiv ilegalităţile săvârşite de funcţionarul public ar fi desfiinţarea atât a termenului, cât şi a calităţii de funcţionar public.
Citește și
1 Comentariu
  1. angajatulanului spune

    mai bine se desfiinteaza functia de ministru ca si asa sunt toti corupti pana la al 6-lea neam…aviz Pacurarului!!!!!!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.