Prima centrală eoliană construită în judeţul Vaslui

0
 
Un om de afaceri din Vaslui a demarat lucrările la prima centrală eoliană din judeţ, care va deveni funcţională în câteva zile.
 
Potrivit estimărilor, centrala va produce în decurs de un an energie de peste 450 MW, investiţia ridicându-se la 250.000 de euro.
 
"Energia produsă ne va asigura întreaga cantitate consumată de către complexul de firme, motel, service şi zone de agrement şi probabil va rămâne şi o anumită cantitate pe care o vom furniza în sistemul naţional E-ON. Până în prezent am reuşit să ridicăm turnul şi s-au finalizat lucrările de asamblare.
 
De asemenea, ne-a fost aprobat şi primul racord de conectare la sistemul naţional. În maxim două săptămâni sperăm să producem primul kw de energie în reţeaua naţională", a declarat omul de afaceri Benone Duţă. Acesta susţine că îşi va amortiza investiţia în decurs un an, având în vedere că acum plăteşte pentru energia consumată aproximativ 30.000 de lei lunar.
 
Centrala eoliană care se va construi la Vaslui va avea cea mai mare capacitate din Moldova şi este a treia ca putere din ţară.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.