Încă două programe pentru atragerea fondurilor structurale, destinate IMM-urilor

0
 
Un program de sprijinire a internaţionalizării şi accesului pe noi pieţe şi unul destinat obţinerii standardelor europene de calitate şi mediu adresate IMM-urilor vor fi operaţionale începând de luna viitoare, a declarat directorul adjunct al Direcţiei Generale IMM, Comerţ Interior şi Cooperaţie din Ministerul pentru IMM, Turism şi Profesii Liberale, Laura Maruşca.
 
Ea a precizat că programul de internaţionalizare oferă IMM-urilor posibilitatea deschiderii de sucursale în alte ţări, dar şi crearea de site-uri pentru prezentarea activităţii şi a produselor promovate, în limba română şi cel puţin într-o limbă de circulaţie internaţională, crearea de imagine şi a unui nou brand. Alte activităţi eligibile vizate în cadrul acestui program sunt: participări la târguri şi expoziţii internaţionale, organizate în străinătate, cu stand propriu sau în asociere cu alţi agenţi economici, participări la misiuni economice organizate în străinătate, participări la târguri şi expoziţii internaţionale, organizate în ţară, cu stand propriu sau în asociere cu alţi agenţi economici, elaborarea şi producţia de materiale tipărite de promovare a agentului economic, redactate în limbi de circulaţie internaţională, participări la cursuri de pregătire, în ţară şi/sau în străinătate, în domeniul tehnicilor de promovare a exportului.
 
Cel de-al doilea program vizează implementarea şi certificarea sistemelor de management al calităţii (seria ISO 9000), implementarea şi certificarea sistemelor de management al mediului sau certificării voluntare de mediu (ISO 14001), etichetare ecologică a produselor şi serviciilor, activităţi de pregătire privind activităţile mai sus menţionate (consultanţa, pregătirea specializată a personalului), crearea şi modernizarea laboratoarelor de calibrare şi testare (investiţiile tangibile şi intangibile eligibile precum: achiziţionarea de echipamente şi instrumente pentru testare, controlul şi monitorizarea mediului, instrumente şi echipamente pentru calibrare, laboratoare de testare şi control).
 
Cele două programe se adresează tuturor IMM-urilor, indiferent de codul CAEN, şi au ca obiectiv atragerea fondurilor structurale.
 
Laura Maruşca a amintit şi sprijinul acordat pentru creşterea competitivităţii IMM-urilor prin servicii de consultanţă, lansarea apelului de proiecte realizându-se la 31 martie 2008, iar depunerea proiectelor este în deplină desfăşurare. Bugetul alocat acestui program este de 55 de milioane de euro, iar valoarea maximă a finanţării nerambursabile acordată pentru un proiect este de maxim 10.000 de euro (echivalent în lei).
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.