România nu trebuie să rămână competitivă prin preţul scăzut al forţei de muncă

0
 
România are nevoie să devină competitivă nu doar prin investiţii străine, ci şi prin menţinerea unui preţ ridicat al forţei de muncă, a declarat, la Bistriţa, premierul Călin Popescu-Tăriceanu.
 
"România nu trebuie să rămână o ţară competitivă prin preţul scăzut al forţei de muncă. Avem posibilitatea să investim, de aceea investim în educaţie, în cercetare, în dezvoltarea capitalului uman. Investitorii străini sunt bine veniţi, dar nu trebuie să se înţeleagă că suntem o ţară care ne creăm competitivitatea prin salariile mici sau, eventual, prin menţinerea unor salarii mici.
 
Odată cu creşterea economică, tendinţa firească este de creştere a veniturilor, aşa încât cei care vor să investească trebuie să găsească elementele cu care să-şi păstreze competitivitatea, dar nu cu costul unei forţe de muncă ieftine", a declarat Tăriceanu.
 
Premierul a adăugat că nu vrea să lase impresia investitorilor străini că România ar fi o ţară de mâna a treia, motiv pentru care i-a sfătuit pe aceştia să investească în tehnologie, productivitate şi competitivitate.
 
Călin Popescu-Tăriceanu a reamintit că guvernul a alocat 0,8% din PIB pentru cercetare, motiv pentru care i-a sfătuit pe agenţii economici să ţină legătura cu mediul universitar.
 
Premierul Călin Popescu-Tăriceanu se află într-o vizită în judeţul Bistriţa-Năsăud, ocazie cu care s-a întâlnit cu reprezentanţii fabricii de tâmplărie PVC "Orizont" din Bistriţa, membră a Grupului Teraplast.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.