Salariul minim la fabrica Nokia de la Jucu – 833 lei

1
 
Doi reprezentanţi la nivel european ai angajaţilor concernului finlandez Nokia, care au vizitat fabrica din localitatea clujeană Jucu, au anunţat că salariul de încadrare al angajaţilor de aici începe de la 833 de lei.
 
Daniel Voltakari, coordonator al sindicatelor din industria nordică, structură care are în coordonare peste 1,2 milioane de angajaţi, şi Mika Paukkeri, preşedinte al Comitetului european de întreprindere al Nokia, au avut o întâlnire cu conducerea CNS Cartel Alfa Cluj, structură de care aparţine şi sindicatul de la Nokia Jucu, iar în cadrul discuţiilor au arătat faptul că au fost informaţi oficial de conducerea fabricii clujene despre faptul că salariul de încadrare începe de la 833 de lei.
 
Preşedintele CNS Cartel Alfa Cluj, Grigore Pop, a declarat că, pe lângă salariu, lucrătorii de la Nokia Jucu mai beneficiază de câte o masă caldă zilnic, de tichete de masă şi au asigurat gratuit transportul de acasă la serviciu şi de la serviciu acasă.
 
Grigore Pop a mai spus că reprezentanţii la nivel european ai angajaţilor Nokia vor colabora strâns cu structurile sindicale de care aparţin cei de la Nokia Jucu şi că se vor sprijini reciproc.
 
Liderul sindical a mai spus că, în perioada următoare, vor începe negocierile contractului colectiv de muncă la Nokia Jucu, ca urmare a faptului că vechiul contract expiră peste câteva săptămâni.
 
Compania finlandeză Nokia a anunţat, la 28 mai, că a produs, în trei luni de la începerea producţiei, la fabrica din judeţul Cluj, un milion de telefoane mobile.
 
Fabrica Nokia din Cluj a început producţia pe 11 februarie 2008. La acest moment, fabrica are în jur de 700 de angajaţi. Nokia estimează că numărul angajaţilor va ajunge la 3.500 în momentul în care fabrica va funcţiona la capacitate maximă.
 
În prezent, fabrica din Cluj produce dispozitive mobile pentru pieţele europene. Decizia de a construi o noua facilitate de producţie în România a fost făcută publică în luna martie a anului 2007 datorită puternicei creşteri de volume înregistrată de Nokia la nivel global precum şi a cererii crescute de dispozitive mobile pe pieţele din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.
 
Nokia a ales Clujul ca locaţie pentru noua sa fabrică datorită disponibilităţii forţei de muncă bine pregătite, bunelor conexiuni logistice interne şi externe, eficienţei generale, a tradiţiei industriale îndelungate din zonă şi datorită posibilităţii de a construi un parc industrial pentru a găzdui furnizorii şi partenerii companiei.
 
Lucrările de construcţie la fabrica din Cluj au demarat în luna iulie a anului 2007, iar prima etapă a fost finalizată într-o perioadă record de doar şapte luni. Cea de-a doua etapă a construcţiei se desfăşoară conform planurilor şi compania estimează că va fi finalizată până la sfârşitul acestei veri. Nokia este cel mai mare producător de terminale mobile din lume, portofoliul companiei incluzând şi echipamente, soluţii şi servicii pentru reţelele de comunicaţii prin intermediul Nokia Siemens Networks.
 
În 2007, Nokia a înregistrat un profit net de 7,205 miliarde euro (circa 10,5 miliarde dolari), cu 67% mai mare faţă de 2006.
 
Compania a vândut 437 milioane telefoane mobile în 2007, cu 26% mai multe faţă de anul anterior, o cifră record ce i-a permis creşterea cotei de piaţă până la 40%, consolidând astfel poziţia sa de lider pe piaţa mondială de telecomunicaţii. Vânzările nete ale Nokia s-au majorat cu 24% faţă de 2006, ajungând la 51,058 miliarde euro (74,4 miliarde dolari).
 
Pentru 2008, Nokia a estimat că piaţa de telefonie mobilă va creşte cu circa 10% faţă de anul trecut.
loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. mail-man spune

    la ei acasa, au salariul minim 800 de euro, deci2960 ron, fara cuvinte,….nu?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.