Sprijin de 127 milioane lei pentru agricultori

0
 
Guvernul a aprobat acordarea unui sprijin financiar de 126,986 de milioane de lei, în anul 2008, producătorilor agricoli din sectorul vegetal – legume-fructe, sectorul viticol, hameiului, cartofului, plantelor medicinale şi aromatice, al florilor, plantelor dendrologice şi ornamentale.
 
Biroul de presă al Guvernului a anunţat că suma va fi asigurată de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2008.
 
Se va acorda sprijin pentru implementarea Sistemului European de Bune Practici Agricole, EUREGAP, în domeniul legumelor şi fructelor, în procent de 70 din valoarea costurilor certificării şi ale tuturor analizelor sau avizelor necesare pentru certificarea unui contract. Ajutorul nu poate depăşi 10.000 de lei pentru un contract, suma totală alocată acestei activităţi fiind de 200.000 de lei.
 
Vor beneficia de sprijin agricultorii care cultivă legume în sere încălzite şi ciuperci de cultură produse în spaţii climatizate. Suma fixă pentru această activitate este de 600 lei/tonă, respectiv 800 lei/tonă. Suma totală alocată acestui tip de sprijin este de 22 de milioane de lei, respectiv de 4,066 de milioane de lei.
 
Se acordă sprijin pentru cultivarea de legume şi fructe destinate prelucrării industriale după cum urmează: 350 lei/tonă pentru tomate, 300 lei/tonă pentru mazăre boabe verzi, 350 lei/tonă fasole păstăi, 300 lei/tonă ardei, 150 lei/tonă castraveţi tip cornişon, 160 lei/tonă mere, 200 lei/tonă prune, 200 lei/tonă cireşe, 200 lei/tonă vişine, 300 lei/tonă piersici, 300 lei/tonă struguri de masă.
 
Sprijinul se mai poate folosi pentru a acoperi 30% din valoarea unitară a ambalajelor şi materialelor necesare ambalării, dar până la patru lei/bucata, pentru achiziţionarea de ambalaje pentru legume, căpşuni, pomi şi arbuşti fructiferi şi 30% din cheltuielile de depozitare, dar până la 70 lei/tonă/perioadă de depozitare pentru susţinerea cheltuielilor de depozitare la ceapă, rădăcinoase, mere, pere şi struguri de masă.
 
Pot beneficia de sprijin cei care vor autorizarea plantaţiilor viticole destinate producerii strugurilor de vin cu denumire de origine controlată – 10 lei/ha, iar autorizarea certificării şi marcării vinurilor cu denumire de origine controlată – 12 lei/ha.
 
Ajutor financiar se mai acordă pentru tratamente fitosanitare în plantaţiile viticole cu soiuri nobile pentru struguri de masă şi vin, inclusiv pentru vinuri cu denumire de origine controlată – 500 lei/ha; pentru susţinerea producţiei de hamei cu un conţinut ridicat în acizi alfa şi la cerinţele de calitate stabilite prin contract – 100 lei/tonă, dar 10% din contract; pentru sprijinirea producţiei de cartof pentru industrializare la calitatea şi cerinţele specifice normelor tehnice de procesare, stabilite prin contracte – 150 lei/tonă; pentru susţinerea cheltuielilor de depozitare a cartofilor – 30% din valoarea cheltuielilor de depozitare, dar până la 70 lei/tonă/perioadă de depozitare; pentru susţinerea producţiei de plante medicinale şi aromatice realizate în condiţii de calitate stabilite prin contract, pentru culturile de la care se utilizează sămânţa – cu 600 lei/tonă, iar pentru culturile de la care se utilizează planta întreagă sau rădăcina – 800 lei/tonă.
 
De sprijin mai pot beneficia culturile de flori, plante dendrologice şi ornamentale, în câmp – 5.000 lei/ha, culturi în sere – 10.000 lei/ha.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.