100 de litri de tuica fara accize

0
 
Autoritatile române au propus Comisiei Europene exceptarea de la plata accizelor a unei cantitati de 100 de litri de tuica si rachiuri din fructe destinate consumului propriu, pentru gospodariile individuale, se arata intr-un comunicat al Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Dacian Ciolos, a solicitat Ministerului Economiei si Finantelor ca, in baza legislatiei europene, sa modifice Codul Fiscal pentru a permite reducerea accizei la tuica si palinca produse din fructe.
 
Potrivit MADR, Ministerul Economiei si Finantelor a solicitat obtinerea unui aviz favorabil din partea Comisiei Europene. În acest sens, a fost transmisa Comisarului european pentru taxe si uniune vamala o scrisoare comuna semnata de ministrul Dacian Ciolos si ministrul Varujan Vosganian, prin care se prezinta situatia actuala de accizare din România si se propune aplicarea unui regim de accizare diferentiat pentru fiecare detinator de materie prima (fructe) care se prelucreaza in micile distilerii.
 
Astfel, pentru cei care realizeaza o productie anuala cuprinsa intre 1 din 5 hectolitri se propune o acciza de 25% din acciza standard iar pentru cei care realizeaza o productie anuala intre cinci si 10 hectolitri, o acciza de 50% din acciza standard. Imediat ce Comisia Europeana va raspunde acestei solicitari, Ministerul Economiei si Finantelor va fi in masura sa promoveze actele normative pentru reducerea accizei, precizeaza MADR. Producatorii de palinca din nord-vestul tarii vor organiza, miercuri, proteste in fata prefecturilor judetelor Cluj, Maramures, Salaj si Satu Mare.
 
Presedintele Federatiei Producatorilor de Palinca din Nord Vest, Gheorghe Ciocan, a declarat luni (8 septembrie 2008) ca la manifestari sunt asteptate câteva mii de persoane. Bistrita-Nasaud va fi singurul judet din regiune unde nu se va organiza un miting din cauza ca acolo producatorii de palinca inca nu au reusit sa se organizeze. Producatorii au solicitat Ministerului Finantelor plata unei accize de 1,35 lei/litru, de 10 ori mai mica decât acciza din prezent.
 
Desi printr-un ordin comun al Ministerului Agriculturii, Ministerului Sanatatii si Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului s-a decis scoaterea palincii din categoria bauturilor spirtoase si includerea in categoria bauturilor traditionale din fructe acest lucru nu a fost urmat si de stabilirea conditiilor tehnice privind aplicarea accizelor, accizarea se face dupa vechea incadrare. Taranii asteapta fie o ordonanta de urgenta, fie votarea unei legi, care sa clarifice modul de accizare a palincii.
 
Acestia sustin ca, daca din 1.000 de kilograme de cereale se obtin 7-800 de litri de tarie de 60 de grade, din aceeasi cantitate de fructe se obtin 100 de litri de palinca de 50 de grade, aproximativ de 10 ori mai putin. Acciza standard este de 10,35 lei. Problemele au aparut in 2003, când palinca, tuica si horinca au fost incluse, in mod gresit, in categoria bauturilor spirtoase, ulterior având si accizarea identica, alaturi de alcoolul obtinut din cereale, cu toate ca randamentele de producere sunt foarte diferite.
 
În judetul Satu Mare pentru acest an se estimeaza o productie medie de palinca cuprinsa intre 6 si 8 milioane de litri de tuica. Se estimeaza ca fiecare familie produce doar pentru consum propriu intre 100 si 200 de litri. Presedintele Comisiei pentru Agricultura din cadrul Camerei Deputatilor, deputatul de Mures Attila Kelemen, i-a solicitat, recent, ministrului Agriculturii, Dacian Ciolos, sa adopte o serie de masuri pentru protejarea producatorilor particulari de tuica.
 
Attila Kelemen i-a cerut ministrului sa intervina pe lânga institutiile abilitate ale Uniunii Europene, doleantele producatorilor traditionali de tuica in sensul reducerii taxelor. Propunerea deputatului UDMR a fost ca productia de tuica sa fie considerata un produs traditional specific, intrucât folosirea unor taxe exagerate impiedica instituirea politicii unionale de dezvoltare rurala in ciuda faptului ca scopul principal ar fi subventionarea productiei produselor considerate specific locale.
 
"Potrivit normelor europene, dupa 50 de litri de tuica produsi, trebuie sa se plateasca 12 lei/litru, suma care, practic face imposibila continuarea productiei si a activitatii in sine. Din raportul facut de reclamanti reiese ca, in ultima vreme un numar mare de producatori din toata tara au renuntat sa mai produca acest produs specific local", a precizat parlamentarul muresean.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.