Băsescu le-a spus românilor din Italia că îi aşteaptă acasă în cel de-al II-lea mandat al său

0
 
Preşedintele Traian Băsescu le-a spus duminică (7-IX-2008) celor aproximativ 1000 de români care au participat la Sfânta Liturghie oficiată la Episcopia Ortodoxă Română a Italiei că îi aşteaptă acasă în cel de-al doilea mandat al său.
De asemenea, şeful statului le-a spus acestora că nimeni nu îi poate judeca pe românii din Italia după câteva incidente puternic mediatizate.
 
Preşedintele Băsescu a subliniat că românii sunt aceia care muncesc cinstit, care respectă legile, venind în Italia de nevoie, dar care se vor întoarce "cu bucurie" acasă. Traian Băsescu a menţionat că în cursul întrevederii avute cu Papa Benedict al XVI-lea, cu o zi în urmă, unul dintre subiectele discutate a fost situaţia românilor din Italia.
 
"I-am mulţumit Sfântului Părinte pentru poziţia pe care a avut-o Vaticanul legat de românii din Italia şi susţinerea pe care le-a dat-o chiar împotriva unor campanii de presă. Vreau să vă spun că există o deschidere extraordinară la Vatican pentru români în mod deosebit dintre popoarele ortodoxe. Aşa se explică faptul că Biserica Catolică a pus la dispoziţia românilor un mare număr de biserici unde să se poată ţine slujbele", a spus Băsescu, adăugând că acest proces va continua.
 
Şeful statului a precizat că parohiile reprezintă locul unde românii se pot aduna şi unde pot fi împreună.
Pe de altă parte, Traian Băsescu a subliniat că statul român are tot respectul pentru ceea ce românii fac în Italia şi în egală măsură românii au şi respectul statului italian.
 
"Oamenii politici italieni la vârf sunt conştienţi de contribuţia extraordinară pe care o aveţi la evoluţia economică şi socială a Italiei. Statul român vă este profund dator pentru resursele financiare pe care le trimiteţi în băncile României şi care echilibrează balanţa schimburilor noastre comerciale. Pentru acest lucru vă mulţumesc şi eu, personal", a spus Băsescu.
 
El a declarat că în lipsa banilor pe care românii din Italia îi trimit acasă, dacă aceste fonduri nu ar ajunge în bănci şi nu ar circula în sistemul economic românesc, guvernul ar trebui să împrumute diferenţa dintre exporturi şi importuri.
"Banii pe care dumneavoastră îi trimiteţi acasă sunt cei care ne fac să nu împrumutăm bani", a evidenţiat preşedintele.
Traian Băsescu a spus că înţelege foarte bine ceea ce simt românii din Italia care se află departe de ţară.
 
"Şi eu am lucrat 12 ani departe de ţară, printre altele şi din cauza motivului pentru care o faceţi dumneavoastră, anume să câştigaţi mai bine. Ştiu ce înseamnă singurătatea, grija pentru cei lăsaţi acasă, dorul de casă şi bucuria de a te întoarce în concediu. Vă spun, de aceea, că în mine aveţi un om care vă înţelege foarte bine, vă sprijină, vă respectă şi vă iubeşte", a subliniat Băsescu.
El le-a dat asigurări celor prezenţi că statul român nu mai este atât de sărac cum era acum câţiva ani, dovedind acest lucru cu ocazia inundaţiilor, când a făcut faţă nevoilor de a sprijini cetăţenii aflaţi în dificultate.
 
"Vă asigur că statul român devine tot mai puternic. Suntem o ţară care pe ultimele cifre date de Banca Europeană şi de Comisia Europeană, România înregistrează o creştere economică de 9,3%. Anul acesta suntem în al optulea an de creştere economică", a afirmat Băsescu.
Şeful statului a arătat, însă, că se apropie momentul în care motorul dezvoltării României se va încetini sau chiar opri dacă nu va exista forţă de muncă pentru a susţine dezvoltarea ţării.
 
"Cu certitudine, salariile pe care le câştigaţi aici sunt mai bune. Vă asigur, însă, că în 3-4 ani salariile din ţară vor fi foarte aproape cu salariile de aici şi probabil că nu va mai merita să staţi departe când puteţi câştiga aceiaşi bani şi acasă. Rugămintea mea la dumneavoastră este să priviţi perspectiva următorilor 3-4 ani. România are nevoie de voi acasă, în perioada următoare, aşa cum astăzi are nevoie de banii voştri în băncile din România", a spus preşedintele Băsescu.
 
El a menţionat că dacă în prezent banii pe care românii din Italia îi trimit acasă sunt foarte importanţi, peste 3-4 ani prezenţa acestora în ţară va fi mult mai importantă decât banii ce ar putea fi trimişi din Italia.
"În concluzie, în cel de-al doilea mandat al meu vă aştept acasă", le-a spus Băsescu celor prezenţi, declaraţia fiind primită cu aplauze de cei aproximativ o mie de români.
Şeful statului le-a urat românilor să îşi împlinească visele pentru care au venit în Italia, iar motivele pentru care au venit în această ţară să dispară.
 
La finalul discursului său, preşedintele Băsescu i-a oferit PF Siluan o icoană reprezentându-l pe Sfântul Andrei, ocrotitorul României, şeful statului exprimându-şi dorinţa ca aceasta să rămână la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. De asemenea, preşedintele a oferit Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei un set de vase episcopale.
Traian Băsescu a primit din partea reprezentanţilor Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei o icoană reprezentând-o pe Maica Domnului.
 
Soţia preşedintelui a primit icoană cu Fecioara Maria şi un buchet de flori în culorile tricolorului românesc, Maria Băsescu fiind felicitată cu ocazia aniversării zilei de naştere, 6 septembrie, şi a onomasticii pe care o va sărbători luni.
Traian Băsescu a fost aclamat minute în şir de cei prezenţi care au strigat "Trăiască preşedintele" sau "Forza Băsescu". Şeful statului a făcut, de asemenea, mai multe fotografii cu cei prezenţi la eveniment şi cu copiii acestora.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.