Galaţi: Angajat al Arcelor Mittal, decedat în accident de muncă

0
 
Un angajat al combinatului siderurgic Arcelor Mittal Galaţi a murit luni (8-IX-2008) în timp ce se afla în spital, în stare gravă, ca urmare a rănilor suferite după ce a fost victima unui accident, petrecut la locul de muncă.
Ştefan Popa, de 38 de ani, a fost rănit grav, săptămâna trecută, în timp ce efectua, împreună cu un coleg, reparaţii la o instalaţie a Furnalului nr. 3 de pe platforma siderurgică. La un moment dat, o ţeavă cu o greutate de o tonă s-a desprins de pe un planşeu şi a căzut de la 30 de metri peste cei doi muncitori.
 
Popa a fost lovit la cap şi, încă de la internarea în Spitalul "Sfântul Apostol Andrei", medicii au fost sceptici în privinţa şanselor de supravieţuire ale acestuia.Potrivit purtătorului de cuvânt Spitalul de Urgenţă Galaţi, dr. Mihai Bucatanschi, cel de-al doilea siderurgist rănit în accidentul de muncă urmează să fie externat. Ancheta a fost preluată de Inspectoratul Teritorial de Muncă împreună cu procurorii de pe lângă Tribunalul Galaţi.
 
Primele cercetări au scos la iveală faptul că la locul accidentului existau foarte multe nereguli şi că au fost folosite instalaţii improvizate.
Conform datelor înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi, acesta este primul eveniment din 2008 petrecut pe platforma combinatului şi soldat cu decesul unui angajat Arcelor Mittal.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.