Amendă record de 100.000 de lei pentru un abator din Botoşani

0
 
Un abator din comuna Roma din judeţul Botoşani a fost sancţionat marţi (9 septembrie 2008) cu amenda maximă prevăzută de lege, 100.000 de lei, pentru încălcarea normelor de mediu. Sancţiunea a fost aplicată de comisarii Gărzii de Mediu, ca urmare a faptului că deşeurile rezultate din procesul de abatorizare erau aruncate la întâmplare pe un teren viran de la marginea localităţii.
 
"Societatea respectivă a fost amendată pentru nerespectarea condiţiilor prevăzute în autorizaţia de mediu. De asemenea, a fost trimisă o notificare către autoritatea competentă, Garda Regională de Mediu Bacău, în vederea suspendării activităţii", a afirmat comisarul şef al Gărzii de Mediu, Rodica Zelincă. Garda de Mediu a cerut, de asemenea, firmei care deţine abatorul să igienizeze, în termen de 30 de zile, depozitul ilegal de resturi de animale.
 
Amenda a fost aplicată după ce luni prefectul Gheorghe Sorescu şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, s-au deplasat, la cererea localnicilor din Roma, în zona depozitului de deşeuri. Aceasta este cea de-a doua amendă maximă aplicată în ultima lună de Garda de Mediu, după ce în urmă cu două săptămâni a fost sancţionată cu 100.000 de lei o fermă de păsări din Bucecea.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.