Geografia celui de al II-lea razboi rece

0
 
Vladimir Putin cauta aliante vechi si noi. Se bucura de o solidaritate bolivariana – Hugo Chavez invoca o uniune strategica anti-SUA, iar fratii Castro sunt decisi sa gazduiasca avioane rusesti. Rusia procedeaza corect, noi suntem aliatii sai strategici si o spunem tuturor, a afirmat Chavez. Îi sustinem in toate pe rusi si recunoastem Osetia de Sud si Abhazia, a proclamat Daniel Ortega. Problema Georgiei este creata in Occident de forte externe, sustine Ahmadinejad.
 
În ceea ce priveste frontul islamic, Moscova este gata sa trimita oamenii de stiinta specializati in domeniul nuclear la Teheran si sa amplaseze rachete in Siria. În timp ce navele NATO se afla inca in largul coastelor georgiene, flota rusa a ridicat ancora spre Caraibi. Unul dintre principiile razboiului rece era simetria, ochi pentru ochi, racheta pentru racheta, amici contra inamici, aminteste ziarul italian La Stampa.
 
Astfel, patru nave rusesti cu o mie de marinari la bord au fost invitate de Hugo Chavez la exercitii militare comune in luna noiembrie, in cadrul a ceea ce reprezinta o apropiere fara precedent de coastele SUA. Razboiul din Georgia a amestecat piesele puzzle-ului international intr-un mozaic care se recompune, urmând uneori trasee ale primului razboi rece. Singura tara, in afara Rusiei, care a recunoscut Abhazia si Osetia de Sud, a fost Nicaragua lui Daniel Ortega, prietenul Moscovei din vremurile revolutiei sandiniste.
 
Prima capitala care si-a manifestat solidaritatea a fost Havana fratilor Castro, care cu putin timp inainte a intrat in centrul atentiei Kremlinului: un grup de inalti lideri foarte apropiati de Putin au debarcat pe insula proclamând „revenirea in Cuba”, cu contracte, imprumuturi si mai ales dorinta de a redeschide bazele militare pentru bombardierele rusesti. Primul lider strain care a vizitat Moscova dupa razboiul caucazian a fost Bashar al-Assad, fiul unui vechi prieten al fostei URSS, care a oferit teritoriul Siriei pentru rachetele rusesti „Iskander”.
 
Aliatilor istorici li se adauga „new entry” ca Venezuela, devenita intre timp „bolivariana” si in cautarea unei „aliante strategice” anti-SUA. Un alt aliat neasteptat este Iranul. Nemaifiind comunist, Kremlinul pare sa nu aiba prejudecati fata de Islamul militant si, pe lânga Hezbollah si Hamas (care au inlocuit vechii aliati din OEP), il sponsorizeaza mai mult sau mai putin explicit pe Ahmadinejad.
 
În timp ce unii analisti militari de la Moscova viseaza la baze militare in Iran, experti occidentali precum Dough Richardson de la revista militara „Jane's” suspecteaza ca arma secreta recent testata de iranieni, care ar permite blocarea rutei petrolului in strâmtoarea Hormuz, ar fi o racheta obtinuta de la rusi. Totodata, potrivit ziarului Izvestia, Kremlinul ar dori sa trimita o echipa de oameni de stiinta specializati in domeniul nuclear la Teheran, pentru a crea neplaceri SUA.
 
Aliante vechi si noi, care nu mai sunt cimentate de ideologie, ci de un antioccidentalism generic alaturi de interese economice, care raliaza Moscova, Teheran si Caracas intr-un triunghi in care se pot vedea ayatollahii investind petrodolari in bolivarieni si toti impreuna facând shopping de arme la Kremlin. Visul Moscovei ar fi de a transforma triunghiul intr-un patrat care sa includa si Beijingul, care pentru moment nu cedeaza.
 
Organizatia de Cooperare de la Shanghai (Rusia, China si Asia Centrala ex sovietica) nu a condamnat Georgia, sustinând, in schimb, integritatea ei teritoriala (pentru China ar fi ca si cum ai vorbi de funie in casa spânzuratului cu Taiwanul, Tibetul si Xinjiang) si refuzând cooptarea lui Ahmadinejad, dorita de rusi. Deziluziile majore vin insa din partea ex sovieticilor. Pentru a obtine solidaritatea belarusului Lukasenko a fost nevoie de o saptamâna de presiuni din partea Moscovei.
 
Este adevarat ca membrii Acordului privind Securitatea Colectiva a CSI (Rusia, Armenia, Uzbekistan, Tadjikistan, Kârgâzstan, Belarus si Kazahstan) au admonestat Georgia, la cererea Moscovei, dar nu au recunoscut Abhazia si Osetia de Sud. Asa cum noteaza comentatorul Vladimir Kolesnikov in paginile ziarului The New York Times, „Rusia nu reuseste sa fie un imperiu soft”, in timp ce demersul sau „hard” este de acum insuficient.
 
Astfel, fostii frati fac surprize neplacute precum amânarea supercontractului electric pe care tadjicii trebuiau sa-l incheie cu Rusia si care acum, dupa cât se pare, ar reveni Chinei, sau precum cresterea pretului la gaz metan impus de asiatici Gazprom. Potrivit directorului revistei „Russia in Global Affairs”, Fiodor Lukianov, mai degraba decât sa conduca noul Tratat de la Varsovia, Moscova „se indreapta spre o autonomie strategica, pe care am putea-o defini si singuratate”.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.