Rusia isi pregateste raspunsul la extinderea NATO si la scutul american din Europa

0
 
Rusia nu va lasa fara replica tentativele de extindere a Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) spre Est (deja prin intermediul Ucrainei si Georgiei), precum si viitoarea amplasare de elemente ale scutului american antiracheta in imediata apropiere a granitelor rusesti – in Cehia si Polonia.
 
O numeroasa delegatie a Comisiei pentru Aparare din cadrul Dumei de Stat (camera inferioara a parlamentului rus) s-a deplasat, la sfârsitul saptamânii trecute, in regiunea Kalinigrad, unde s-a discutat despre atitudinea pe care „vestul rusesc” ar trebui sa o adopte intr-o vecinatate cu un potential de pericol atât de mare, noteaza cotidianul rus Vremia Novostei.
 
Regiunea Kaliningrad nu are granita terestra cu Federatia Rusa, ea fiind inconjurata de Lituania si Polonia, tari membre ale NATO. Pe teritoriul acestora din urma vor fi amplasate, in urmatorii ani, elemente ale sistemului american antiracheta. Polonia si Lituania, tari care in ultimul timp au devenit lideri ai retoricii antirusesti, se tem de riposta Rusiei. Cu atât mai mult cu cât inalti reprezentanti ai sistemului de aparare al Rusiei au declarat in repetate rânduri ca o replica va fi data neaparat SUA, iar in realizarea acesteia va fi implicata regiunea Kaliningrad.
 
Înca la sfârsitul lui august, Ministerul de Externe al Lituaniei atentiona ca Flota Rusiei de la Marea Baltica va primi arme nucleare, care vor fi indreptate impotriva tarilor vecine. La ora actuala, parlamentul lituanian dezbate in mod extrem de activ varianta amplasarii unei baze NATO pe teritoriul tarii, in calitate de garantie de securitate in fata pregatirilor militare ale „marelui vecin rus”. Despre arme nucleare s-a vorbit si la sfârsitul saptamânii trecute. La Kaliningrad, reprezentantii Dumei de Stat au discutat pe marginea perspectivelor de modernizare a gruparii militare (ruse) din regiune.
 
Reuniunea nu a fost o simpla discutie intre deputati, ci una la obiect, la ea participând inalti reprezentanti ai Ministerului Apararii, ai Ministerului Afacerilor Externe, ai Administratiei prezidentiale, ai Serviciului Federal de Securitate (FSB), Ministerului de Interne si ai altor departamente ale Rusiei. Întrebat de Vremia Novostei daca in regiune vor aparea arme nucleare, seful Comisiei pentru Aparare din cadrul Dumei de Stat, general-colonelul Viktor Zavarzin a declarat ca „asemenea propuneri exista”.
 
„Avem multe discutii cu SUA pe marginea armelor nucleare tactice, care nu intra sub incidenta acordurilor si negocierilor privind stabilitatea strategica pe care le desfasuram cu americanii”. Totodata, potrivit lui Zavarzin, la ora actuala nu exista necesitatea de a amplasa arme nucleare tactice pe teritoriul regiunii (Kaliningrad). „Desigur, o decizie in acest sens va fi luata de comandantul suprem (al Armatei ruse), insa atmosfera nu trebuie tensionata. Este nevoie de alte actiuni serioase in vederea modernizarii si perfectionarii mijloacelor care exista deja in regiune”, a declarat general-colonelul rus.
 
De altfel, Zavarzin considera ca modernizarea Flotei Ruse de la Marea Baltica ar constitui o replica mai adecvata la expansiunea NATO si SUA. În opinia sa, Rusia ar putea amplasa mai aproape de Polonia noi arme de mare precizie. „Avem fortele si mijloacele necesare, detinem noi modele de arme. Le vom amplasa in apropierea pozitiilor americane din Polonia. Exista deja modele de arme de mare precizie pentru aviatie si pentru trupele terestre. Acum se pune problema initierii unor livrari suplimentare”.
 
Un alt participant al reuniunii din Kaliningrad a declarat, sub protectia anonimatului, ca s-a discutat in special despre posibilitatea desfasurarii câtorva unitati de aviatie si de elemente antiracheta in regiunea occidentala a Rusiei, in conditiile unei cooperari mai strânse cu sistemul antiracheta al Republicii Belarus. Potrivit interlocutorului Vremia Novostei, acest lucru va fi suficient pentru a schimba raportul de forte in regiune.
 
De asemenea, in opinia sa, a amplasa in regiune complexe de racheta nu are sens, deoarece orice obiectiv din Europa Centrala si de Est poate fi atins cu ajutorul resurselor care exista in Rusia: rachete intercontinentale, aviatia cu dubla destinatie, rachetele balistice de pe submarinele Flotei Ruse de la Marea Nordului.
 
Revenind la regiunea Kaliningrad, Zavarzin a subliniat ca „situatia de aici este foarte, foarte complicata, iar membrii NATO continua sa nu ne inteleaga”. În opinia generalului rus, cea mai vestica regiune a Rusiei se afla „sub papucul vecinilor”, care isi „majoreaza gruparile militare, studiaza infrastructura porturilor si a retelelor de aeroporturi”, remarcându-se „o amplificare a actiunilor de spionaj pe teritoriul regiunii”. „Nu putem sta indiferenti la toate acestea”, a declarat seful Comisiei pentru Aparare a Dumei de Stat.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.