Rusii nu cred intr-o deteriorare serioasa a relatiilor cu Europa si SUA

0
 
Majoritatea cetatenilor rusi sunt convinsi ca relatiile Moscovei cu Occidentul nu vor avea de suferit prea mult de pe urma faptului ca trupele rusesti au desfasurat in Georgia o operatiune de „obligare la pace”. Cu toate acestea, in opinia lor, Rusia ar trebui sa colaboreze mai strâns cu tarile care nu impartasesc opinia Occidentului.
 
Asemenea atitudini au fost relevate de ultimele sondaje realizate de Institutul national pentru studierea opiniei publice din Rusia (VTIOM), citat de cotidianul rus Kommersant. Cea mai puternica atitudine antioccidentala se manifesta la Moscova, la Sankt Petersburg si in Siberia. Doar 18% dintre rusi se tem ca atitudinea Europei si SUA fata de Rusia s-ar putea inrautati si inca pentru mult timp. Alti 18% cred ca totul va ramâne neschimbat, dar majoritatea (47%) sunt convinsi ca relatiile se vor raci la inceput, pentru ca apoi ele sa se normalizeze.
 
Încredere in aceasta le da „experienta istorica”, dupa cum a precizat seful departamentului de cercetari politice al VTIOM, Stepan Lvov. Mai ales ca relatiile economice reciproce dintre Europa si Rusia nu s-au intrerupt nici macar in timpul razboiului rece. Totodata, astfel de tari ca SUA, Germania, Marea Britanie, Japonia sunt considerate de 47% dintre cetatenii rusi drept „dusmanii Rusiei”. Interese comune cu acestea (lupta impotriva criminalitatii, a terorismului, a dezastrelor naturale) gasesc doar 37% dintre rusi.
 
De remarcat ca tineretul cu vârste cuprinse intre 18 si 24 de ani este mai favorabil Occidentului, doar 37% dintre acestia considerându-l „inamic”, in timp ce 46% – „partener”. Dimpotriva, pensionarii rusi si cei pe cale sa se pensioneze nu au incredere in marea lor majoritate (51%) nici in Europa, nici in SUA. De aceea, pentru cooperare (cu Occidentul) s-au pronuntat doar 30% dintre rusii in vârsta. Cei mai antioccidentali s-au dovedit locuitorii din regiunile federale Centrala si Siberiana, in timp ce prin atitudini prooccidentale s-au remarcat locuitorii din regiunile Ural si Extremul Orient.
 
Curios este ca, atât locuitorii Siberiei, cât si cei din Extremul Orient sunt mânati de unul si acelasi motiv: „patriotismul”. Însa, in timp ce siberienii considera ca „lumea rusa constituie o civilizatie aparte” care este amenintata dinspre Occident, locuitorii din Extremul Orient sunt ingrijorati in special de influenta crescânda a Chinei in aceasta regiune. Tocmai de aceea, 47% dintre locuitorii Extremului Orient considera ca „Rusia ar trebui sa coopereze mai strâns cu tarile Europei Occidentale si SUA, cu care are multe teluri si interese comune”.
 
Pe plan national, aceasta opinie este impartasita de 33%. Cu toate acestea, majoritatea rusilor se pronunta pentru „o cooperare cu tarile care nu impartasesc intotdeauna pozitiile Occidentului”, iar in ultimul deceniu numarul persoanelor care cred acest lucru a crescut de la 35%, cât se inregistra in 1998, la 44%.
 
Aceasta convingere se inregistreaza cu precadere in rândul locuitorilor Moscovei si Sankt Petersburgului (58%), depasind de doua ori numarul persoanelor pentru care Occidentul prezinta interes (26%), in pofida faptului ca tocmai locuitorii celor „doua capitale” sunt cei care, spre deosebire de restul tarii, au atins standarde de viata occidentale. În opinia lui Stepan Lvov, acest lucru se explica prin faptul ca tocmai ei „au cunoscut pe propria piele, mai mult ca alti rusi, ce inseamna concurenta” si inteleg „cât de mare este lupta concurentiala din relatiile internationale”.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.