Amenzi maxime pe şantierul unui mall la Galaţi

0
 
Inspectoratul de Stat în Construcţii Galaţi a aplicat amenzile maxime prevăzute de legislaţia în vigoare pentru cei implicaţi în prăbuşirea unui imobil aflat în imediata vecinătate a unui şantier din localitate.
 
În urmă cu câteva zile, pe un şantier unde se afla în construcţie un mall, un corp de clădire de dimensiuni apreciabile s-a prăbuşit într-o groapă săpată de muncitori pentru fundaţia mall-ului. Prăbuşirea i-a înspăimântat pe locatarii blocurilor din apropiere, care se tem că săpăturile ar putea să afecteze şi imobilele din jur.
 
Şeful Inspectoratului de Stat în Construcţii Galaţi, Săvel Rotaru, a declarat miercuri (10 septembrie 2008) că în urma controlului efectuat pe şantier, s-a dispus sistarea lucrărilor şi punerea în siguranţă a pereţilor gropii. De asemenea, au fost aplicate amenzi maxime prevăzute de legislaţia în vigoare. Astfel, beneficiarul lucrării a fost sancţionat cu 10.000 lei, iar constructorul, proiectantul şi verificatorul de proiect cu câte 4.650 lei.
 
Au mai fost sancţionaţi cu câte 300 lei dirigintele de şantier şi responsabilul tehnic cu execuţia lucrării. Totalul amenzilor a fost de 25.000 lei.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.