Ar trebui oare ca fortele americane sa se retraga din Irak?

0
 
În vreme ce diplomatii irakieni si americani negociaza cât timp si in ce conditii vor mai ramâne soldatii americani in Irak, poporul irakian dezbate si el acest subiect. Pentru irakieni, ca si pentru americani, problema este mult mai complexa decât stabilirea unei „ramâneri” sau a unei „plecari”. Pentru ambele parti este vorba despre sânge, avere, mândrie, demnitate si de locul natiunii lor in lume.
 
Însa pâna acum a fost varsat mult mai mult sânge irakian decât american, iar lucrurile vor continua in aceeasi maniera daca politicienii comit o greseala, este de parere International Herald Tribune. Pe strazile Irakului, intrebarile ridicate in legatura cu prezenta americanilor sunt privitoare la suveranitate, stabilitate si la intentiile Americii: câti americani vor ramâne? Cât de repede vor pleca? Daca ramân, unde vor fi incartiruiti? Ce au sa faca? Cu ce putere? Sub ce restrictii?
 
În cea mai mare parte, opiniile irakienilor pot fi impartite in 3 categorii. Un grup, care include multi dintre sustinatorii clericului siit Moktada al-Sadr, si arabii suniti nationalisti din regiunile care au suferit cel mai mult de pe urma invaziei doresc ca americanii sa plece, pur si simplu. Ei sunt de parere ca niciun efort al americanilor nu mai poate compensa acum ororile ocupatiei, distrugerea societatii si uciderea civililor nevinovati.
 
Un al doilea grup are o viziune sumbra similara in ceea ce priveste ocupatia, insa este ingrijorat ca scurta perioada din anul acesta de imbunatatire a securitatii din Irak va fi vulnerbaila daca americanii se retrag brusc. Ei sunt de parere ca SUA au obligatia morala de a ramâne si ca o continuare a prezentei ocupantilor este de preferat intoarcerii la putere a militiilor locale. Un al treilea grup se teme ca, in absenta unei parti straine, puterile dominante ale Irakului – kurzii in nord si siitii in centru si in sud – vor domina cu brutalitate celelalte segmente ale populatiei.
 
Americanii nu sunt primii care se confrunta cu asemenea situatii in Irak. În august 1920, la doar 2 ani dupa ce puterea sa coloniala iesise afectata din Primul Razboi Mondial, ministrul britanic de razboi Winston Churchill a scris (fara, insa, a o si expedia) o scrisoare premierului sau, in care evalua situatia din Mesopotamia: „Îmi pare incorect ca dupa toate eforturile razboiului, exact când dorim sa ne refacem resursele militare slabite si sa ne revenim si financiar, sa fim nevoiti sa irosim forte armate si averi in deserturile acestea”.
 
Cu un mileniu si jumatate inainte, in anul 694 i.Hr, guvernatorul provinciei Umayyad, Al-Hajjaj, se confrunta si el cu un Bagdad fractionat. Discursul tinut de el in fata unei multimi care protesta a fost: „Vad in fata mea capete ce asteapta sa fie smulse, iar eu voi fi cel ce le va smulge, si vad sânge curgând printre turbane si barbi”. Cinci ani mai târziu, Al-Hajjaj s-a confruntat cu o rebeliune intr-o regiune problematica din est, care l-a determinat sa-si mute soldatii din Irak. Rebeliunea avea loc in Kabulistan, ce face acum parte din Afganistan.
 
Aceasta paralela istorica l-a facut sa zâmbeasca amar pe generalul David Petraeus, comandantul fortelor americane din Irak, când i-a fost atrasa atentia asupra similitudinii situatiei. Avansând, el va prelua conducerea operatiunilor din regiunea Centrala de Comanda, care include atât Irakul, cât si fostul Kabulistan. Astfel, numele si guvernele se schimba, dar sub soarele Mesopotamiei nu este nimic nou. Dezbaterea continua.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.