Târg de produse agroalimentare în Clisura Dunării la Mehedinţi

0
 
În comuna Eşelniţa se va deschide miercuri (10 septembrie 2008) un târg de produse agroalimentare tradiţionale la care vor participa locuitori de pe întreaga Clisură a Dunării, dar şi din unele regiuni turistice din Ucraina, Bulgaria, Serbia şi Republica Moldova.
 
Primarul comunei, Ioan Ciuru, a declarat că acţiunea se înscrie în suita de manifestări organizate cu prilejul "Summit-ul dunărenilor" care a debutat pe 8 septembrie şi se va încheia pe 11 septembrie, al cărui scop este acela de a promova "Coridorul Verde al Dunării Inferioare", proiect implementat de World Wide Fund for Nature (WWF) în cadrul "Programului Dunăre-Carpaţi".
 
"În cadrul acestui târg vor fi expuse produse tradiţionale specifice zonei noastre: peşte afumat, brânză de toate tipurile, legume şi fructe de sezon, compoturi, gemuri, vin şi rachie. Cei aproape 1.000 de turişti veniţi la cele 18 pensiuni din Clisura Dunării, oaspeţii din stăinătate şi din alte ţinuturi româneşti, cu siguranţă, vor fi atraşi de acestea şi le vor cumpăra fără să mai ezite", a precizat Ciuru.
De asemenea, la Eşelniţa se va desfăşura şi o paradă a portului popular românesc urmată de un spectacol folcloric.
 
Potrivit sursei citate, WWF odată cu implementarea "Programului Dunăre-Carpaţi", în 1998, a inclus fluviul Dunărea şi Munţii Carpaţi printre cele 238 de eco-regiuni din lume, alături, printre altele, de fluviul Amazon din America de Sud şi Marele recif de corali din Australia.
 
În România, WWF susţine financiar proiecte care vizează conservarea şi administrarea durabilă a ariilor protejate, protecţia unor specii de faună şi floră, reconstrucţia zonelor afectate de intervenţia umană şi dezvoltarea activităţilor economico-meşteşugăreşti rurale şi inovatoare.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.