Preturile locuintelor au scazut si in luna august

0
 
Capitala a inregistrat si in ultima luna de vara scaderi ale preturilor apartamentelor, exceptie facând sectorul 1, unde acestea au crescut, conform indicelui imobiliar pentru Bucuresti – BREI stabilit de compania imobiliara Colliers International. Luna august a adus un volum de tranzactii mai scazut, care se reflecta si in evolutia preturilor pe segmentul rezidential, se arata intr-un comunicat.
 
Proprietarii de apartamente au scazut preturile, din cauza dezinteresului aratat de catre clienti, se precizeaza in comunicat. Indicele calculat lunar de Colliers International, Bucharest Real Estate Index (BREI), se afla situat la valoarea de 1.802 euro/mp in luna august, cu 42 de unitati (euro) sub valoarea lunii precedente. În sectorul 2, preturile apartamentelor vechi au scazut cu 9%, o corectie apreciata drept severa.
 
Sectoarele 3 si 5 s-au depreciat, imobiliar, cu câte 6%, in timp ce sectoarele 6 si 4 cu 1%. Singurul care a inregistrat a doua crestere consecutiva, atingând nivelul de 2.285 euro/mp, este sectorul 1, cu 2% mai mult decât in luna iulie si cu 13% mai mult fata de acum 6 luni. Cele doua componente, BREI-Nou si BREI-Vechi (indice particularizat pe categorii de apartamente – noi, respectiv vechi), s-au comportat si in aceasta luna diferit, se arata in comunicat.
 
BREI-Nou pastreaza pentru a patra luna aceeasi valoare – 1.909 unitati – cea mai mare inregistrata pâna acum. Mai mare cu aproximativ 20 l suta fata de aceeasi perioada a anului trecut, valoarea BREI-Vechi este totusi cea mai scazuta care a fost inregistrata in 2008, fiind cu aproximativ 10% mai mica decât cea a lunii martie.
 
Colliers International este, conform prezentarii proprii, un parteneriat global intre companii care furnizeaza consultanta imobiliara, având 250 de birouri in 51 de tari si 9.300 angajati. În Europa Centrala si de Est, Colliers International furnizeaza servicii in România, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Rusia, Ucraina, Bulgaria, Serbia si Muntenegru.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.