România trebuie sa accelereze ritmul de absorbtie a fondurilor ISPA

0
 
România trebuie sa accelereze procesul de finalizare, pâna in 2010, a proiectelor derulate prin programul de preaderare ISPA, deoarece altfel risca sa piarda o buna parte din cele 1,1 miliarde euro inca disponibile prin acest program, a avertizat joi (11 septembrie 2008) comisarul european pentru politica regionala, Danuta Hübner, intr-o intâlnire cu presa româna de la Bruxelles.
 
„ISPA trebuie sa fie incheiat pâna la sfârsitul lui 2010 si inca mai trebuie absorbite circa 58% din fondurile disponibile, adica 1,1 miliarde euro. Am platit deja României aproape 900 milioane, dar este nevoie de o accelerare. Am observat anul trecut progrese in implementarea proiectelor ISPA, insa trebuie facut si de acum inainte totul pentru a se evita pierderea de fonduri ISPA”, a spus comisarul Hübner, subliniind ca acesta va fi si mesajul principal pe care il va transmite in cursul vizitei pe care o va efectua saptamâna viitoare in România.
 
Referindu-se la instrumentele financiare postaderare, comisarul a reamintit României ca trebuie sa trimita Comisiei Europene pâna la sfârsitul acestei luni asa-numitele evaluari de conformitate, adica descrierea sistemelor de gestionare a fondurilor europene, avizate de autoritatea nationala in domeniul auditului. „Speram sa primim aceste descrieri pâna la sfârsitul lui septembrie, pentru ca pâna la sfârsitul lunii octombrie sa le adoptam si sa putem face noi plati”, a spus Hübner.
 
Ea a mai mentionat ca CE a platit pâna acum României 1,60 miliarde euro in avans, pâna la adoptarea sistemelor de gestiune a fondurilor, dar ca, de acum inainte, pentru a se putea efectua in continuare plati este nevoie de adoptarea acestor sisteme. De asemenea, oficialul comunitar a mai precizat ca România nu trimis deocamdata Comisiei niciun proiect pe transport si a incurajat-o sa faca acest lucru, mai ales având in vedere faptul „este nevoie de mult timp pentru a implementa proiectele mari de transport”.
 
Cea mai mare parte – 80% – din proiectele de transport platite din fonduri structurale fac parte din retele transeuropene. În cazul României, este vorba de autostrada si linia ferata de mare viteza Budapesta-Constanta si de navigatia pe Dunare. Comisarul Hübner s-a aratat multumita in schimb de proiectele pe mediu. Pâna in prezent au fost adoptate sapte proiecte majore pe mediu, iar pâna la sfârsitul anului ar mai putea fi adoptate alte opt proiecte.
 
„Ca si multe alte state membre, si România se confrunta cu provocari precum tratarea deseurilor, epurarea apelor reziduale si multe altele din domeniul infrastructurii de mediu. România beneficiaza de unele perioade de tranzitie, insa tot trebuie sa indeplineasca toate cerintele din acquis-ul comunitar pe mediu, deci mediul este un sector foarte importat”, a mai subliniat Danuta Hübner.
 
Comisarul pentru politica regionala a mai aratat ca intreaga problema a fondurilor comunitare nu poate fi privita in afara contextului mai amplu din România, ea referindu-se in special la situatia din justitie. „Recentul raport privind Mecanismul de cooperare si verificare recunostea unele progrese in consolidarea statului de drept si in eliminarea coruptiei din sectorul public, insa mai sunt inca multe de facut. Coruptia nu dauneaza doar României ca membra a Uniunii, ci afecteaza si cresterea economica, deoarece banii nu ajung acolo unde ar trebui sa ajunga”, a subliniat Hübner.
 
Totodata, ea a amintit si de faptul ca România va avea, in urmatorul an, mai multe runde de alegeri (parlamentare, in toamna acestui an, apoi europarlamentare si prezidentiale, la anul) si a insistat ca „este foarte important sa se mentina ritmul accelerat al progreselor si sa existe continuitate a eforturilor pe care România le-a facut pâna in prezent in indeplinirea angajamentelor sale de stat membru al UE”.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.