Facultatea de Medicină Dentară din Iaşi este evaluată de specialişti europeni

0
 
Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" din Iaşi a fost evaluată, în perioada 10-12 septembrie, de către o comisie de specialişti europeni.
Aceasta este prima facultate din România care este evaluată de către Comisia Europeană de Educaţie – Confederaţia Internaţională a Decanilor de Medicină Dentară de Expresie Franceză (CID-CDF).
 
"În evaluarea pe care am făcut-o nu sunt puncte slabe, ci numai recomandări", a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Bernard Pellat, preşedintele CID-CDF.
Prof. univ. dr. Norina Forna, decanul Facultăţii de Medicină Dentară, susţine că evaluarea a fost făcută din punct de vedere al activităţii didactice, al cercetării şi asistenţei medicale.
 
Potrivit decanului, acest moment de referinţă în evoluţia Facultăţii de Medicină Dentară este echivalent cu alinierea acestei instituţii, ca nivel academic, la facultăţile europene, evaluate într-o manieră similară de comisii ale organismului european CID-CDF.
 
"Evaluarea pe criterii obiective, prin identificarea punctelor forte versus puncte slabe, constituie un eveniment deosebit de important pentru recunoaşterea internaţională, certificând astfel pregătirea de nivel înalt al studenţilor noştri", a declarat decanul Facultăţii de Medicină Dentară.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.