Ce este criza creditelor ipotecare?

0
 
Criza creditelor ipotecare subprime este un eveniment in curs de derulare si ii afecteaza, in special, pe cei care si-au cumparat case la inceputul anilor 2000, in Statele Unite.
Efectele crizei creditelor subprime tind sa angreneze modificari ale pietei imobiliare, schimbari in practicile de imprumut si, probabil, in tara de origine, chiar remodelarea sistemului de imprumut.
 
De la inceputul acestui deceniu, preturile caselor din SUA, mai ales pe Coastele de Est si de Vest, au urmat o spirala ascendenta ametitoare, care la un moment dat a pierdut legarura cu fundamentele economice ale cererii si ofertei. Se formase ceea ce numim o bula imobiliara.
Multi americani, furati de perspectiva cresterii preturilor in timp scurt, au hotarat sa isi cumpere o casa.
 
Planul clientului era simplu: se angaja pentru cumpararea unei case imprumutand o suma care genera o rata ce ar fi fost greu sau imposibil de sustinut in conditiile castigurilor din acel moment, sperand intr-o crestere a salariului sau o crestere a pretului casei, pentru a inregistra profit.
Planul de refinantare a ratelor, dar si a consumului in unele cazuri, cel putin intr-o prima perioada, se baza pe creditele subprime. Din pacate bula imobiliara s-a "spart" la finele anului 2005, iar pretul caselor a inceput sa scada.
 
Multi debitori pur si simplu nu au mai fost in stare sa isi refinanteze platile lunare, deoarece nu mai aveau gaj pentru o suma asa de mare; alti contractanti, la o reevaluare a caselor ipotecate, au ajuns la concluzia ca nu mai are sens sa continue plata ratelor, deoarece suma platita ar fi ajuns mult peste valoarea casei.
Un numar in crestere de case au ajuns in posesia bancilor, care au executat ipoteca si le-au scos la vanzare pe piata imobiliara, pentru a-si recupera banii. Numarul mare de case scoase brusc la vanzare a determinat o noua ieftinire a proprietatilor, ceea ce a generat o spirala descendenta.
 
In acest moment, nu este foarte clar cand aceasta problema va fi rezolvata. Criza creditelor subprime a determinat si o scadere a investitiilor fondurilor in sectorul imobiliar, ceea ce nu are darul de a contribui la redresarea situatiilor.
Singurele certitudini sunt tragice; multi oameni au ramas fara case si posibilitatea de a-si mai cumpara altele in viitorul apropiat, iar pierderile inregistrate de banci si fonduri sunt uriase – companii care erau asimilate cu branduri de tara sunt acum in situatia de a declara falimentul.  (biz365.ro)
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.