Alitalia este in pragul colapsului

0
 
Compania aeriana italiana Alitalia se afla in pragul colapsului, conducerea operatorului nefiind capabila sa asigure finantare companiei si chiar kerosenul necesar pentru efectuarea zborurilor, informeaza AP si AFP. Creditorii companiei bat deja la usa companiei, fondurile sunt la limita, iar carburantul pe care Alitalia il are in stoc ajunge doar pentru zborurile de duminica.
 
Comisarul extroardinar desemnat de guvernul italian pentru redresarea companiei, Augusto Fantozzi, a aratat ca "lucrurile sunt foarte grave", la finalul intâlniri de sâmbata cu sindicatele. Fantozzi a mentionat ca zborurile sunt garantate pâna duminica, din cauza lipsei kerosenului necesar, iar investitorii care ar putea salva societatea au declarat ca discutiile s-ar putea incheia fara un acord din cauza intransigentei sindicatelor.
 
Comisarul italian a atras atentia ca in lipsa unui acord, companie va incepe de luni concedierea personalului pentru avioanele companiei care nu sunt utilizate la aceasta ora. Investitorii italieni s-au retras vineri de la discutii din cauza refuzului sindicatelor de a accepta diminuarea salariilor. Alianta investitorilor italieni, denunmita Compania Aeriana Italiana (Cai), "a luat act dupa 7 zile de intâlniri ca nu mai exista conditii pentru continuarea discutiilor", a declarat purtatorul de cuvânt al Aliantei.
"În mod clar sindicatele nu sunt constiente de situatia dramatica de la Alitalia si de necesitatea unei modificari profunde fata de trecut pe care o implica un plan de salvare", a adaugat reprezentantul investitorilor.
 
Conform planurilor guvernului, un grup de investitori recrutati de consultantul guvernului, grupul bancar Intesa Sanpaolo, s-a oferit sa preia partile profitabile din Alitalia pentru a da nastere unei noi companii aeriene. În schimb, Compania Aeriana Italiana (Cai) intentiona sa elimine 3.250 de locuri de munca si sa ofere un contract de munca unic pentru toti salariatii Alitalia.
Alitalia, companie care pierde zilnic peste un milion de euro, supravietuieste datorita unui imprumut de 300 milioane de euro din fonduri publice, decis la sfârsitul lunii aprilie, dupa incetarea negocierilor privind planul de preluare de catre Air France-KLM.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.