Oamenii de afaceri nu sunt de acord cu scumpirea gazelor

0
 
Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) considera nejustificate solicitarile formulate de companiile de distributie a gazelor naturale, de majorare a pretului gazelor naturale cu 10%.
 
„AOAR a cerut public in repetate rânduri interventia Consiliului Concurentei pentru a verifica justificarea cererii repetate a principalilor distribuitori de gaze de crestere a pretului gazelor naturale, indiferent de cota de import realizata, de marimea companiei si a costurilor sale specifice”, se afirma intr-un comunicat al AOAR, semnat de secretarul general Cristian Pârvan. AOAR cere ca ANRE sa-si indeplineasca obligatia legala de a verifica corect si profesionist cererile companiilor de distributie a gazelor naturale si sa decida exclusiv pe argumente de natura economica reale.
 
În comunicatul sau, AOAR apreciaza ca afirmatiile unor agentii de rating internationale, care deplâng atitudinea „restrictiva” a unor agentii nationale de reglementare in domeniul energetic si chiar ale unor guverne din tarile central si est europene sunt incorecte si menite sa exercite presiuni inacceptabile, urmarind exclusiv interesele companiilor energetice. În acest context, AOAR reaminteste ca aceleasi agentii de rating au sanctionat ani la rând tarile care nu au dezmembrat companiile energetice nationale si nu au procedat la vânzarea „la bucata” a distributiilor de gaze si energie electrica.
 
Acest fapt a dus la transferarea unui monopol de stat catre un monopol privat. Astazi, aceleasi agentii exercita presiuni in favoarea noilor monopoluri private. „AOAR a cerut in repetate rânduri aplicarea regulilor economiei concurentiale si companiilor energetice. Cresterea profiturilor acestora, preponderent prin cresterea repetata a preturilor, este o dovada a incapacitatii manageriale a acestora si neconforma cu numeroasele „lectii” predate managerilor români de consultantii diferitelor entitati financiare internationale”, se afirma in comunicatul oamenilor de afaceri din România.
 
AOAR reaminteste reprezentantilor agentiilor de rating ca sustin acum necesitatea pastrarii, in tari ca Franta si Germania, a structurilor integrate de producere, transport si distributie a energiei electrice si gazelor naturale, contrar cerintelor ce au fost impuse in mod discretionar unor tari ca Romania. În acest context, AOAR cerea agentiilor de rating sa continue sa fie preocupate de neutralitatea si profesionalismul evaluarilor pe care le fac publice, pentru mentinerea credibilitatii si bonitatii acestora.
 
Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) analizeaza cererea operatorilor ce activeaza pe piata gazelor naturale – Distrigaz Sud si E.ON Gaz România – de majorare a pretului la gaze naturale, incepând cu 1 octombrie 2008, din cauza cresterii costurilor la import consemnata in trimestrul patru. Ultima majorare a preturilor reglementate pentru gazele naturale a avut loc la 1 iulie, când tarifele au crescut, in medie, cu 12,5%. În prezent, pretul reglementat pentru furnizarea gazelor naturale catre consumatorii casnici este de 104,41 lei/MWh in cazul EON GAZ România si de 104,70 lei/MWh in cazul SC Distrigaz Sud SA Bucuresti.
 
Decizia de ajustare a preturilor a fost luata in urma cresterii costurilor cu achizitia gazelor naturale in perioada ianuarie – iunie 2008, precum si pentru recuperarea partiala a diferentelor de pret inregistrate in aceiasi perioada. Distributorii au fost nemultumiti de majorarea din 1 iulie si au anuntat, la momentul respectiv, vor fi nevoiti sa majoreze preturile si la 1 octombrie, intrucât cresterea respectiva nu este suficienta pentru a acoperi costurile de import al gazelor pâna la finele anului.
 
Potrivit E.ON Gaz, majorarea cu 11,6% a pretului gazelor naturale operata de ANRE in iulie nu permite companiei sa asigure securitatea furnizarii gazelor naturale pentru clientii casnici. Si reprezentantii Distrigaz Sud au aratat ca majorarea de tarif stabilita de Autoritatea de Reglementare in domeniul Energetic acopera doar partial costurile, prin urmare reprezentantii distribuitorului vor pregati toate elementele necesare pentru ca ANRE sa aprobe o noua majorare a pretului gazelor in octombrie.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.