Operatorii economici din Deltă sint „sufocaţi” de turişti

0
 
Agenţii economici din Delta Dunării au fost "sufocaţi" în acest sezon estival de numărul mare al turiştilor, turismul la negru fiind în continuare o problemă pentru autorităţile tulcene.
 
"Ne-am confruntat cu situaţii în care turiştii care aveau dovada unei rezervări şi cea a plăţii unui avans de până la 80% făcute pe numele proprietarilor au fost nevoiţi să accepte condiţii nesatisfăcătoare, să meargă la vecinii celor la care au făcut rezervări. Am fost puşi în situaţia delicată de a nu putea rezolva problema pentru că atunci când băteam la poartă ni se spunea că cei dinăuntru sunt prieteni sau rude de familie", a declarat marţi (16 septembrie 2008) inspectorul şef al Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC) din Tulcea, Mircea Negulescu.
 
El a adăugat că, în aceste condiţii, 5% din reclamaţiile primite în timpul sezonului estival nu au putut fi soluţionate, majoritatea turiştilor care s-au arătat nemulţumiţi din cauza rezervărilor la pensiunile neclasificate făcându-şi rezervările pe internet.
De asemenea, potrivit sursei, în urma verificărilor efectuate la pensiunile autorizate din Delta Dunării s-a constatat că unii agenţi economici ofereau condiţii de cazare în camere cu lenjerie uzată, grupuri sanitare neigienizate corespunzător şi cu mobilier degradat.
 
"Întreaga capacitate de transport şi cazare din Delta Dunării a fost folosită anul acesta la maxim, foarte mulţi operatori fiind sufocaţi de numărul turiştilor. A fost pentru prima dată când ne-am confruntat cu reclamaţii de grup din cauză că 20 sau 30 de turişti nu au putut ajunge la destinaţie cu navele de pasageri", a mai spus inspectorul şef al OJPC, Traian Negulescu.
 
Potrivit sursei, în perioada 1 iulie-31 august, în cadrul acţiunilor Comandamentului Litoral-Delta Dunării, inspectorii OJPC au verificat 330 de operatori economici din Deltă şi au aplicat 117 sancţiuni în valoare de 269.300 de lei.
 
"În comparaţie cu anul anterior, din spusele colegilor mei participanţi la Comandament, s-au sesizat progrese semnificative în ceea ce priveşte prestările de servicii, de la an la an lumea învăţând că trebuie să respecte nişte reguli", a menţionat inspectorul şef Traian Negulescu.
Acţiunile inspectorilor pentru protecţia consumatorilor s-au desfăşurat anul acesta în Delta Dunării cu sprijinul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră care a asigurat transportul cu ambarcaţiuni al inspectorilor.
 
Problema turismului la negru a fost reclamată în repetată rânduri atât de operatorii turistici, cât şi de autorităţile judeţene, anul acesta la iniţiativa prefectului Lucian Simion înfiinţându-se un grup de lucru care urmează să propună măsuri legislative în vederea combaterii acestui fenomen.
 
De altfel, potrivit unui studiu efectuat în cadrul unui proiect iniţiat de Consiliul Judeţean, doar 73 din 200 de pensiuni inventariate în 18 localităţi din Delta Dunării sunt autorizate, foarte multe din unităţile de cazare neclasificate promovându-se on-line.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.