SUA intre Irak si Afganistan Washington

0
 
Când inca nu se stinsesera ecourile conventiilor celor doua mari partide, George W. Bush a tulburat campania electorala cu vestea unei modeste retrageri a trupelor din Irak (circa 8.000 de oameni) care se va incheia in februarie, cu un nou presedinte instalat la Casa Alba.
 
El a anuntat, totodata, trimiterea de intariri in Afganistan, unde 50.000 de soldati ai NATO (33.000 de americani) se dovedesc incapabili sa infrânga insurgenta talibanilor si aliatilor lor din Pakistan. Este, oare, primul pas spre o schimbare a scenariului de razboi?, se intreaba ziarul El Periodico intr-un editorial. Desi marele public nu vrea sa auda vorbindu-se de Irak, cum recunosc democratii, machiajul electoral si perceptia populara ca aceasta tara se stabilizeaza il favorizeaza pe senatorul John McCain, avocat fatis al razboiului si al cresterii numarului trupelor pâna la nivelul lor actual (146.000 de oameni.
 
Dimpotriva, recunoasterea ca situatia din Afganistan este pe zi ce trece mai periculoasa ii da dreptate senatorului Barack Obama, defensor al mutarii frontului de razboi mai la est si al bombardarii sanctuarelor pakistaneze, asa cum a propus el ca si cum ar fi fost vorba de Vietnam. Un reputat specialist de la Centrul de Studii Strategice din Washington, Anthony H. Cordesman, a rezumat si a simplificat situatia: „SUA incep sa câstige un razboi impopular in Irak si sa piarda altul popular in Afganistan”.
 
Daca marea majoritate a americanilor nu sunt in stare sa gaseasca pe harta Afganistanul, a califica drept popular acest conflict ar putea suna a sarcasm când aceasta prezumtie este insotita de un pronostic sumbru: ar fi necesari patru sau cinci ani pentru a organiza o armata si o politie capabile sa raspunda la provocarile fanatismului islamic. Conflictul din aceasta regiune este de lunga durata, desi americanii si in mai mare masura europenii afiseaza un interes redus fata de ceea ce se intâmpla atât de departe, mai ales daca petrolul nu este clar in joc, ori nu sunt inflamate pasiunile alimentate de interminabilul conflict arabo-israelian.
 
Faptul de a considera misiunea din Afganistan drept „asistenta pentru reconstructie” este un eufemism complicat pentru a nu-i irita pe pacifisti, a indulci documentele ONU sau a disimula incongruentele de a plasa in Asia legiunile NATO, concepute pentru a frâna decedatul pericolul sovietic. „Germania descopera razboiul din Afganistan”, titreaza revista germana Der Spiegel. Trebuie redesteptat visul pacifist, cu alte cuvinte. Mitul ajutorului nu mai poate fi sustinut când conflagratia se extinde clar in Pakistan iar talibanii isi multiplica atentatele si ambuscadele care au atins un ritm cotidian.
 
Trimisul special al Uniunii Europene in Afganistan, Francesc Vendrell, declarase in acest sens la BBC ca strategia occidentalilor este „incoerenta” si ca presedintele Bush este rupt de realitatea situatiei. Pentru a iesi din Irak si a muta trupele in Afganistan, operatiune pe cât de complexa pe atât de discutabila si periculoasa, SUA trebuie sa impulsioneze o dezbatere profunda in mijlocul urgentelor electorale si sa solicite concursul problematic al aliatilor europeni.
 
Securitatea se amelioreaza in Irak, asa cum a confirmat transferul de catre americani spre irakieni a controlului provinciei Anbar, care acum un an se afla in centrul insurgentei. Dar nivelul rezidual al violentei este important si lupta pentru puterea regionala, alimentata de impartirea petrolului umbreste panorama politica. Primul ministru, siitul Nuri al Maliki, trebuie sa-si demonstreze inca determinarea de a frâna escaladarea sectara.
 
Daca spiritele realiste din SUA isi impun viziunea asupra lumii si a diplomatiei, cum pare probabil indiferent de cine va fi noul presedinte, replierea din Irak nu se poate face de azi pe mâine, daca se doreste sa se evite, cum anticipeaza Henry Kissinger, „o calamitate geopolitica”. Este necesar sa se asume un conflict prelungit pe ambele fronturi pentru ca schimbarile politice sau de mentalitate nu se grabesc si dau dovada de o lentoare exasperanta intr-o regiune atât de inapoiata precum Afganistanul si zonele de frontiera ale Pakistanului.
 
Contrar Vietnamului, strategii de la Washington, care prevestesc o cura de realism dupa dezastrul interventionist, nu concep retragerea drept corolarul unui pact politic durabil. Problemele tactice precum nivelul trupelor in orice moment sau mutarea frontului nu pot avea succes decât in cadrul unei strategii care sa pondereze revolutiile in gestatie ale unei lumi care se schimba vertiginos. Nici McCain nici Obama nu au expus un program coerent si realist, astfel incât intr-o analiza realizata de Cordesman ambii sunt taxati ca „actionând in echivalentul politic al unui teatru al absurdului”.
 
Bush este lipsit de un plan viabil pentru a face fata unui razboi pe doua fronturi, vechi cosmar al Pentagonului, cum ii reproseaza The New York Times. Dar revizuirea planurilor NATO in Afganistan nu ar trebui sa-l astepte pe viitorul presedinte pentru ca orice amânare ar compromite eforturile pentru a elibera aceasta tara de obscurantism si saracie, de periculosul model al islamului radical si expansiv ce ar fi putut transforma tara in primul stat fatis terorist. Iar Europa ar trebui sa preia initiativa, conchide editorialul.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.