Schimb de terenuri pentru extinderea pistei aeroportului ieşean

0
 
Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi s-a întâlnit miercuri (17 septembrie 2008) în şedinţă extraordinară pentru a discuta şi vota preluarea unor terenuri de la Ministerul Apărării, Serviciul Român de Informaţii şi Administraţia Naţională de Meteorologie.
 
Potrivit preşedintelui CJ, Constantin Simirad, şedinţa survine solicitării de către Guvern a unui nou document pentru adoptarea unei hotărâri cu privire la schimbul de terenuri, acţiune în urma căreia pista Aeroportului Internaţional Iaşi va putea fi extinsă. Consilierii judeţeni au decis ca UM 02003 din Constanţa, care deţine aproximativ 4.000 de mp în zona aeroportului ieşean, va primi în schimb o  suprafaţă de 9 hectare de teren din comuna Holboca.
 
"În apropierea aeroportului mai rămân 3 proprietăţi private pentru care, în paralel cu negocierile de cumpărare, se va proceda şi la expropriere. Am vorbit cu ministrul László Borbély ca să se numească o comisie de analiză a proiectului şi pentru declararea acestor propietăţi de interes public", a declarat Simirad.
Preşedintele CJ Iaşi speră ca până la sfârşitul anului procedura de licitaţie pentru prima etapă a modernizării aeroportului – construirea pistei elastice de 3.000 de metri lungime – să fie finalizată.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.