„Antibiotice” SA nu va fi privatizată în acest an electoral

0
 
În cadrul unei recente întâlniri a sindicatului şi a conducerii SC "Antibiotice" SA Iaşi cu reprezentanţi ai AVAS, au fost luate în discuţie planurile de dezvoltare şi eficientizare a activităţii producătorului ieşean de medicamente, context în care a fost abordată şi tema privatizării acestei companii.
 
"Concluzia discuţiei a fost că privatizarea «Antibiotice» nu va fi reluată în cursul acestui an. Atenţia noastră şi a acţionarului majoritar este concentrată asupra atingerii performanţelor economico-financiare pe care ni le-am propus pentru acest an şi pentru crearea condiţiilor de dezvoltare a societăţii în perspectivă", a declarat Coca Caşcaval, director general al companiei "Antibiotice" Iaşi.
 
"Antibiotice" Iaşi este cea mai importantă companie pe care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), instituţie care deţine un pachet de 53,0173% din acţiuni, a încercat să o privatizeze în acest an. De altfel, societatea ieşeană fusese lansată la privatizare, prin licitaţie deschisă cu strigare, la data de 24 decembrie 2007, termenul de depunere a ofertelor fiind 17 martie.
 
Modalitatea de privatizare a fost contestată de sindicaliştii fabricii ieşene, care au considerat că, prin licitaţie cu strigare, controlul societăţii poate fi dobândit de oricine oferă mai mult, fără ca acest cumpărător să se angajeze la desfăşurarea unui program investiţional şi fără să fie obligat să încheie un acord social.
 
Judecătorii Curţii de Apel Iaşi au admis obiecţiile sindicaliştilor şi au decis suspendarea HG 1.400/2007, prin care se stabilea modalitatea de privatizare a Antibiotice Iaşi. Ulterior, Guvernul a abrogat HG 1.400 şi a solicitat AVAS revocarea anunţului de privatizare. În anunţul privind revocarea, AVAS a precizat că "va relansa societatea la privatizare folosind o metodă conformă cu cerinţele Comisiei Europene şi care să ţină cont de importanţa economică şi socială a SC «Antibiotice» SA Iaşi. Conform legislaţiei care guvernează activitatea AVAS, decizia privind stabilirea metodei de privatizare a SC «Antibiotice» SA Iaşi aparţine Autorităţii".
 
La începutul lunii august, factori de decizie din cadrul AVAS au declarat că se intenţionează reluarea privatizării societăţii în această toamnă, cel mai probabil tot prin licitaţie cu strigare. Conform informaţiilor oferite de directorul Coca Caşcaval, însă, procesul de privatizare nu va fi reluat până la finalul acestui an.
 
De altfel, în luna aprilie a.c., preşedintele AVAS declara că reluarea procesului de privatizare va avea loc într-un moment în care piaţa, inclusiv cea bursieră, va fi favorabilă şi când va exista o oportunitate reală pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni deţinut de AVAS.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.