Direcţia de Control şi Antifraudă continuă ancheta la proiectul SAPARD al companiei „Avi-Top”

0
  • Verificările, efectuate în "mare taină", vizează achiziţiile efectuate în cadrul proiectului cu finanţare nerambursabilă "Abator de păsari în satul Războieni"
 
Printre proiectele "grele" derulate cu fonduri SAPARD în judeţul Iaşi care au început să fie "luate la puricat" de către Direcţia de Control şi Antifraudă se numără şi – surpriză! – construcţia abatorului de păsări din satul Războieni, investiţie derulată de SC "Avi Top" SA.
 
Startul verificărilor a fost dat de la nivel central, la începutul lunii septembrie, totul pornind de la o sesizare primită de Direcţia Antifraudă din cadrul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP).
 
Conform repezentantului direcţiei Promovare Comunicare şi Relaţii Mass-Media din cadrul APDRP, Laurenţiu Muşat, primele "ţinte" ale controlului  au fost documentele existente la dosarul proiectului, iar "la acest moment, controlul nu este gata, însă vă asigur că atunci când va fi întocmit raportul final, vă vom comunica rezultatele verificărilor".
 
"Eu sunt mic, nu ştiu nimic"
 
Totul se pare că a început să se ancheteze cu o discreţie de neimaginat, din moment ce nici beneficiarul proiectului, şi nici şeful structurii teritoriale a APDRP nu aflaseră de existenţa acestei cercetări. "Nu am primit nici o adresă oficială în legătură cu un control al Direcţiei Antifraudă la «Avi Top». De regulă, echipele care vin de la Bucureşti merg pe teren împreună cu reprezentanţii SAPARD din teritoriu, adică din structura noastră, însă nu a venit nici un fel de anunţ în acest sens", ne-a declarat directorul Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (CRPDRP) Nord-Est Iaşi, Eugen Ţicău.
 
Cu toate acestea, informaţia este cât se poate de oficială, fiind asumată de la bun început chiar de direcţia de control din cadrul APDRP care se ocupă de proiectele SAPARD suspectate de anumite nereguli:
 
"Vă informăm că în acest moment, proiectul «Abator de păsari în satul Războieni, comuna Ion Neculce, jud. Iaşi», derulat de către SC "AVI TOP" SA cu finanţare nerambursabilă prin Programul SAPARD se află în analiza Direcţiei de Control şi Antifraudă din cadrul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP)", ne-a lămurit Laurenţiu Muşat.
 
Controalele încrucişate, demarate fără ştiinţa beneficiarului
 
Astfel de verificări urmează, de regulă, "reţeta" finanţiştilor, având la bază controalele încrucişate care urmăresc întreg lanţul tranzacţional prin care au trecut produsele/serviciile finanţate prin fonduri nerambursabile, incluzând ofertanţii, furnizorii şi, desigur, beneficiarul. Controalele au o etapă premergătoare de analiză a documentelor proiectului, urmată de deplasarea echipelor pe teren, la sediul beneficiarului. "Controlul pe teren nu durează mai mult de una-două zile, pentru că cei care fac această analiză se duc acolo cu lecţia învăţată", ne-au explicat procedura reprezentanţii APDRP.
 
Totuşi, directorul "Avi Top" SA, Lucian Apostol, s-a arătat străin de toate aceste cercetări, precizând că "nu avem cunoştinţă de nici o anchetă în cazul proiectului «Abator de păsări» din localitatea Războieni", însă a fost suficient de abil încât să-şi nuanţeze declaraţia cu următoarea completare: "Vă reamintim de asemenea că, potrivit proiectului încheiat cu Agenţia SAPARD Iaşi, orice proiect finanţat este monitorizat pe o perioadă de cinci  ani de zile. În consecinţă, orice verificare în această perioadă o considerăm absolut normală şi firească".
 
Cert este că un astfel de control efectuat la sediul beneficiarului (care nu este nici pe departe unul "de rutină") nu poate fi inopinat, ci este adus la cunoştinţa beneficiarului cu suficient timp înainte, astfel încât acesta să poată pregăti documentaţia completă a proiectului.
 
Atenţie la sesizări!
 
Merită amintit faptul că un proiect SAPARD intră în atenţia Direcţiei de Control şi Antifraudă dacă face obiectul unei sesizări sau dacă a fost inclus într-un eşantion realizat pe baza unei analize de risc. Conform reprezentanţilor APDRP, controlul în cazul proiectului societăţii "Avi Top" a fost declanşat ca urmare a unei sesizări.
 
"Pentru a fi luate în calcul, aceste sesizări trebuie să fie întemeiate şi bine argumentate. Pentru majoritatea cazurilor care sunt anchetate, nu putem vorbi despre fraudare, ci despre nereguli apărute într-un proiect. Aici intervine rolul Direcţiei de Control şi Antifraudă – să se ocupe de aceste nereguli evidente", au explicat reprezentanţii APDRP.  Aşteptăm rezultatele!
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.