În containerul de gunoi se află o cifră de afaceri de 5 miliarde de euro

0
Cifra de afaceri a celor care recuperează materiale, refolosesc ambalaje şi transformă deşeurile în materie primă nouă a atins 5 miliarde de euro, impulsionând o serie de iniţiative antreprenoriale.
 
Poţi câştiga 2.000 de euro pe lună gestionând un magazin-depozit care reciclează sticle de plastic, hârtie, carton, cutii de aluminiu – este ceea ce promite viitorilor asociaţi prin formula franchising, "Recoplastica", compania din Piemonte (Italia) care la mijlocul lunii octombrie îşi va deschide primul său Ecopunct în oraşelul italian Moncalieri. "La evenimentul lansării acestui proiect, au participat administratori publici şi potenţiali întreprinzători, reprezentând cel puţin 1.400 de localităţi italiene", a declarat pentru revista L’Espresso Roberto Gravinese, iniţiatorul proiectului.
 
Iniţiativa confirmă boomul reciclării. Ideea s-a născut şi pentru a remedia ineficienţa majoră a multor administraţii în a efectua colectarea diferenţiată. "Colectarea diferenţiată permite exploatarea imenselor «zăcăminte metropolitane» iar noi suntem favorabili tuturor iniţiativelor care se bazează pe acest concept. Plasarea gunoiului în containere adecvate nu este numai un gest de respect pentru mediu, ci şi unul care face bine economiei", a afirmat Giancarlo Longhi, directorul CONAI, consorţiul privat de producători şi utilizatori de ambalaje pentru recuperarea şi reciclarea materialelor.
 
Longhi a prezentat date interesante în sprijinul tezei sale: cifra de afaceri a sectorului recuperării şi pregătirii în vederea reciclării a depăşit dublul, de la 2,1 la 4,7 miliarde de euro, între 2002 şi 2007, şi reprezintă deja 0,31% din PIB.
 
Întreprinderile active în sector erau la sfârşitul lui 2007 în număr de circa 3.500. "În Italia 55% din ambalaje este recuperat iar în ceea ce priveşte aluminiul, care poate fi recuperat la infinit, procentul este şi mai mare", a mai precizat Longhi. Costul reciclării aluminiului este egal cu o cincime din costul pentru aluminiul nou, deci economiile sunt evidente.
 
Produse reciclate aflate "pe val"
 
Pentru a începe o adevarată cursă în domeniu ar trebui ca produsul obţinut din deşeuri să fie la modă. Se foloseşte deja material reciclat pentru a împacheta produse de larg consum precum crema Nivea sau bomboanele Baci Perugina.
 
Massimiliano Uzzo a plecat din Milano pentru a cuceri Canada şi Qatar prin produsul său "Alulife", creat din aluminiu 100% reciclat. "Produsul nostru a fost selecţionat pentru a fi folosit la refacerea exterioarelor clădirilor de pe Water Front din Toronto, în cadrul unui proiect al Green Building, de reconstrucţie ecologică, al administraţiei locale", a afirmat Uzzo. În 2 ani, "Alulife" a cucerit mari branduri precum Armani şi Giorgetti care îl folosesc în unele creaţii pentru case, iar bancheri arabi l-au ales pentru îmbrăcarea unor sedii faraonice.
 
De exemplu, un om de afaceri din Bahrein a dat o comandă de 120.000 de euro companiei "Ceramiche My Way", dorind să-şi placheze piscina cu plăcile de mozaic ale firmei din Modena. Aceasta foloseşte seringi, fiole şi ambalaje de plastic pentru perfuzii provenite din spitale, perfecte pentru a realiza o sticlă clară, ideală pentru amenajări şic.
 
La Florenţa, la şcoala "Alchimia Jewellery School" se predau cursuri de pregătire a viitorilor "designeri ai reciclării". Două săptămâni de lecţii pentru a învăţa latura artistică a cutiilor de medicamente sau a bucăţilor de lemn găsite pe plajă, pentru bijuterii care pot costa chiar câteva mii de euro.
 
Chiar şi în domeniul vestimentar s-a trecut la iniţiative promoţionale: de la salopete matlasate de iarnă pentru copii şi canadiene produse cu plastic reciclat 100% din Patagonia, la hăinuţe şi paltoane în stilul anilor ‘70 din bumbac reciclat.
 
Site-ul de pe Internet Matrec.it, a devenit o adevărată vitrină a produselor de ecodesign, toate realizate cu materiale refolosite, iar portalul borsarifiuti.com are peste 6.000 de utilizatori, dintre care jumătate din afara Italiei şi câştigă alţi 300 în fiecare lună. Mecanismul? Companiile interesate plătesc înscrierea şi publică cererile şi ofertele de deşeuri, majoritatea provenite din lumea industrială.
 
Nici reciclarea lemnului nu este mai prejos. Numai grupul "Saviola" din Viadana (Mantova) reciclează 1,5 milioane de tone (echivalentul a 4 milioane de copaci pe an) şi există fabricanţi de mobilă precum "Fantoni" din Osoppo, provincia Udine, care folosesc lemn recuperat în proporţie de 20% din consumul total.
 
De mare perspectivă este crearea unor structuri precum terenurile de fotbal cu iarbă sintetică de tipul celei pe care se vor juca meciurile de la Campionatul Mondial din Africa de Sud, în 2010. Cea mai mare companie din Europa de reciclare a Pet-urilor îşi are sediul la Novedrate, în Lombardia, şi are 800 de angajaţi. Grupul "Freudenberg Politex", care cumpără 85 de mii de tone de sticle pe an, le prelucrează şi le transformă în produse pentru construcţii, de la armături la izolaţii termoacustice.
 
Încasările au fost de 250 milioane de euro în 2007, iar perspectiva este optimă şi datorită prezenţei în lumea întreagă a 7 filiale, inclusiv în Rusia şi SUA.
 
Fiecare italian produce astăzi 14 kg pe an de deşeuri tehnologice (maşini de spalat, televizoare, computere) şi numai 2 kg sunt revalorificate. Experimentul făcut de operatorul de telefonie mobilă "3Italia" arată că este loc şi pentru reciclarea celularelor. 90.000 de celulare cu funcţie video "regenerate" desfăcute pe piaţă – la un preţ între 29-49 de euro – s-au vândut rapid.
 
Compania “Redeem", care activează în Italia din ianuarie, a colectat un milion de celulare vechi (50.000 în Italia). 95% au fost reparate şi vândute în lumea a III-a.
 
 
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.