În România este nevoie de 202 ore pe an pentru a plăti cele 113 taxe

0
 
În România este nevoie de 202 ore pe an pentru a plăti 113 taxe, ţara ocupând la acest capitol locul 146 la nivel mondial, în scadere cu 12 poziţii faţă de locul 134 ocupat anul trecut, arată Raportul "Doing Business 2009", dat publicităţii de Banca Mondială şi Corporaţia Financiară Internaţională (IFC).
 
Din cele 10 domenii în funcţie de care se realizează clasamentul, în perioada iunie 2007 – iunie 2008, raportul susţine că România a făcut progrese la aplicarea contractelor (locul 31, în creştere faţă de locul 37 în 2007), obţinerea licenţelor de construcţie (locul 88, în creştere faţă de locul 90 anul trecut) şi înregistrarea proprietăţilor (locul 114, în creştere faţă de locul 123 ocupat anul trecut).
 
În schimb au fost înregistrate regrese la uşurinţa în contractarea unui credit, protejarea investitorilor, comerţul transfrontalier, închiderea unei afaceri, plata taxelor  şi angajarea personalului. În ceea ce priveşte demararea unei afaceri, România nu a înregistrat progrese, dar nici nu a regresat, clasându-se pe locul 26.
 
Clasamentul realizat de BM şi IFC are la bază indicatorii de timp şi cost pentru respectarea cerinţelor administraţiei publice privind demararea unei afaceri, funcţionarea, activitatea comercială, fiscalitatea şi închiderea afacerii. Acest clasament nu are în vedere variabile cum ar fi politica macroeconomică sau calitatea infrastructurii, volatilitatea monedei, percepţia investitorilor sau rata criminalităţii.
 
România ocupă, în 2008, poziţia a 47-a în clasamentul statelor care au cel mai favorabil mediu de afaceri, câştigând un loc faţă de anul precedent. România este devansată de Bulgaria, clasată pe poziţia 45.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.