Secretari de comune din Botoşani sancţionaţi pentru indolenţă

0
 
Mai mulţi secretari de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Botoşani au fost sancţionaţi pentru indolenţă în activitate, a declarat joi (18-IX-2008) subprefectul judeţului Botoşani, Mihai Elvădeanu.
Potrivit acestuia, secretarii au fost judecaţi în Comisia de disciplină a Instituţiei prefectului, pentru că nu transmit, spre verificare, actele normative adoptate de consiliile locale.
 
Direcţia de verificare a legalităţii aplicării actelor normative şi contencios administrativ din cadrul Instituţiei prefectului a efectuat mai multe verificări în rândul secretarilor de comune, oraşe sau municipii, constatând "deficienţe majore în activitatea secretarilor unităţilor administrativ-teritoriale".
 
Cele mai grave deficienţe se referă la nerespectarea prevederilor imperative ale Legii administraţiei publice locale, care stipulează obligativitatea comunicării către prefect a hotărârilor consiliilor locale în maximum zece zile de la data adoptării, precum şi a dispoziţiilor primarilor, în termen de cinci zile de la emitere.
 
"Deşi au fost atenţionaţi în nenumărate rânduri cu privire la obligativitatea respectării acestor termene, secretarii unor comune – precum Albeşti, Santa Mare, Ripiceni, Manoleasa, Mihăileni, Prăjeni, Tudora, Viişoara, Vorona şi altele – continuă să ignore prevederile legale, ajungând în situaţia în care hotărârile consiliilor locale au fost comunicate după un an de la data adoptării", a afirmat Mihai Elvădeanu.
 
În 2008, a fost sesizată Comisia de disciplină în vederea efectuării cercetării administrative pentru secretarii comunelor George Enescu, Albeşti, Manoleasa, Coţuşca, Santa Mare, Ripiceni, Mihăileni, iar în cazurile în care cercetarea s-a finalizat s-au înaintat primarilor propuneri de sancţionare.
Subprefectul de Botoşani a atras atenţia şi asupra faptului că multe dintre actele normative adoptate la nivel local conţin erori lingvistice grave.
 
"Considerăm că este inadmisibil, în contextul actual, în care 99% dintre secretari au absolvit studiile superioare sau sunt în curs de absolvire a acestor studii, să se adopte acte normative fără respectarea normelor elementare de gramatică a limbii române", a adăugat Elvădeanu, care a avertizat că sancţiunile repetate ar putea atrage pentru secretari eliberarea din funcţiile publice pe care le ocupă.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.