„Minele de aur” ale Israelului

4
O călătorie în Israel îţi deschide orizontul spre o lume în care există o ciudată simbioză între nou şi vechi, între sfânt şi profan, între civilizaţie şi pustietate. Prezentul vorbeşte prin clădirile înalte, semeţe, care se remarcă prin stiluri arhitecturale de toată frumuseţea, prin infrastructura de transport – de invidiat, pentru unii ca noi, care „dăm prin gropi” zi de zi, la propriu -, prin apetenţa pentru dezvoltare şi progres, vizibilă în cele mai mărunte lucruri.
 
Trecutul, la rândul său o „mină de aur” a Israelului, respiră prin cetăţi şi aşezări uitate de timp, dealuri şi pietre desprinse din frânturi biblice, straduţe înguste, tapetate cu lespezi, bisericuţe care adăpostesc locuri sfinte.
 
Interesant este felul în care coabitează urmele acestui trecut încărcat de simboluri şi fapte religioase cu „produsele” secolului XXI. Nu este o „căsnicie” fericită, armonioasă, ci una impusă de forţa împrejurărilor, care reuşeşte să reziste printr-o grijă permanentă de a nu deranja sau compromite vestigiile şi mărturiile religioase sau istorice. Cu toate acestea, semne ale profanului se rătăcesc uneori în spaţii considerate sacre, spaţii pe care ai vrea să le găseşti neatinse de mâna omului.
 
Tot în Israel găseşti ciudata asociere dintre o lume ajunsă la un nivel înalt de dezvoltare materială, întipărită în mintea turistului prin imaginile centrelor urbane, a hotelurilor de lux construite în stiluri arhitecturale unice, şi, de cealaltă parte, o nesfârşită pustietate, ce se întinde de-a lungul deşertului Negev, acolo unde viaţa parcă a uitat să ajungă. Se rătăcesc pe ici pe colo câteva oaze, corturi ale beduinilor sau locaşuri pentru pustnici.
 
Din această suită de îmbinări, poate nefireşti pentru cel care le vede pentru prima dată, se desprinde varietatea, şi de aici principala provocare adresată oricărui turist dornic să descopere ineditul.

 

Eilat, port la Marea Roşie
 
Este cea mai importantă staţiune a Israelului, locul ideal pentru „bijuteriile” arhitecturale ridicate de cele mai renumite lanţuri hoteliere. Dispune de 12.000 de locuri de cazare, ceea ce reprezintă 20% din capacitatea totală de cazare a ţării. 

  
 
 
Observatorul subacvativ din Eilat oferă incredibila experienţă a „scufundării” în Marea Roşie, pentru a admira rezervaţia recifurilor de corali. 
 
 
 
 

Cetatea Caesarea – cu Teatrul Roman, cetatea cruciaţilor şi vechiul port de unde Pavel a plecat spre Tars.
Capitală a Iudeii pe vremea romanilor, cetatea  fost construita de Irod.

  
 
 
Tel Aviv este al doilea oraş ca importanţă după Ierusalim şi capitala statului evreu. Este dominat de construcţii ultramoderne şi are o superbă plajă pe coasta Mediteranei, plină cu hoteluri de lux.

 

 
Muntele Fericirilor oferă o vedere unică şi minunată a Mării Galileii şi a multor locuri frecventate de Iisus în timpul vieţii Sale. Aici Mântuitorul a rostit pentru prima dată „Predica de pe munte” şi rugăciunea „Tatăl nostru”. Marea Galileii sau Lacul Tiberiadei, cum mai este numită, e unicul rezervor de apă dulce al Israelului, având o lungime de 21 km şi o lăţime de 12 km. Interesant este faptul că această mare are forma unei viori.
 
 
Aflată la 400 m sub nivelul oceanului planetar, Marea Moartă are cea mai ridicată concentraţie de sare dintre toate apele marine.
 

 
Muntele Carmel, de unde se pot admira Grădinile Suspendate Bahai şi
Portul Haifa
  Grădinile Bahai, pentru amenajarea cărora s-au cheltuit 208 milioane de dolari, le concurează pe cele de la Versailles, fiind comparate şi cu Grădinile Semiramidei. Ele sunt amenajate în jurul Templului cultului Bahai, biserica de aici fiind considerată „biserica tuturor religiilor”.
  

 

Pustiul Hozeva – Mănăstirea Hozeva

Deşi se află sub tutela grecilor, această mănăstire are pentru români o semnificaţie aparte, aici aflându-se moaştele Sfântului Ioan Iacob Românul

 
 
 
Nazaret – Biserica Ortodoxă a Bunei Vestiri,
ridicată pe locul unde Fecioara Maria l-a întâlnit pe îngerul Gavriil.
În interiorul lăcaşului sfânt
se află Izvorul Bunei Vestiri
 
 
 
 
 
 
Citește și
4 Comentarii
  1. Flory spune

    Un calduros salut va trimit din Israel!
    Sint ieseanca, lucrez in Israel de zece ani de zile, si, tot de atita timp nu mi-am vazut orasul meu iubit, fosta capitala a Moldovei si capitala culturii romanesti. Mi-e dor de Romania, mi-e dor de Iasi, mi-e dor de prieteni s.a.m.d.
    Ma bucur ca ati scris atit de frumos despre Israel, chiar daca e o mica parte din frumusetile acestei tari. Bineinteles ca eu le-am vizitat pe toate. Chiar si dupa zece ani, ma emotionez odata cu pasii pe care-i port pe locurile mentionate in Biblie. Fara sa vrei calatoresti in timp, fermecat de tot ceea ce vezi in jur.
    Evreii originari din Romania formeaza o comunitate importanta si sint mindri de cultura tarii de origine, reusind in plan profesional sa se afirme la un nivel superior fata de alte comunitati venite din alte tari. Citeva orase din Israel au primari veniti din Romania; In domeniul aeronauticii, medicinei, invatamintului, in parlament, in diplomatie, mari actori, scriitori, personalitati de seama sint din Romania. Sint localitati fondate de evrei din Romania. Presa israeliana de limba romana e bogata: sint doua cotidiene, „Viata noastra” si „Ulima ora”, reviste saptaminale ca: „Revista mea”, „Orient expres”, „Revista familiei”; o revista lunara, „Minimum”, ce apartine marelui dramaturg Al.Mirodan, ale carui piese de teatru se mai joaca si acum in Romania. De asemeni este revista anuala „Izvoare” editata de catre „Asociatia scriitorilor israelieni de limba romana”, cea mai mare asociatie de scriitori romani dinafara granitelor Romaniei. Sint foarte multe de scris in acest sens, iar spatiul nu mi-ar ajunge.
    Transportul israelian este foarte bine pus la punct, pe drumuri bune si preturi accesibile. Exista o companie de transport interurbana („Egged”)cu autobuze, cea mai mare din lume. Toate autobuzele care sint pe teren sint monitorizate prin satelit de catre un dispecerat. Toti angajatii sint actionari iar directorul companiei se alege o data la cinci ani. Sint soferi de autobuze licentiati, cu diverse studii superioare si care pot fi, la un moment dat, director general al companiei iar apoi sa fie sofer; acest lucru fiind ceva firesc si normal. Daca un autobuz are vreo avarie pe drum, soferul apasa pe un buton, iar cei de la dispecerat, vad pe harta electronica locul exact unde este masina respectiva, si, in cel mai scurt timp posibil sosec ajutoare la fata locului.
    Daca cineva vine in Israel pentru prima oara, va dori sa vina si a doua oara, si a treia oara, mereu.
    Iubesc Israelul foarte mult. La fel iubesc si Romania. Din acest motiv eu as infrati pe aceste tari. Daca orasele se infratesc, de ce nu s-ar infrati si tarile? Poate s-ar diminua din rautatile lumii.Nu?
    Cu afectiune si multumiri acelora ce se vor osteni sa citeasca comentariul meu.

  2. Flory spune

    V-am trimis deja un comentariu, si, acum n-o sa ma repet.Inafara obiectivelor turistice ale Israelului, merita de stiut si alte performante ale acestei tari, din alte domenii.De exemplu, e tara specializata in instalatii de irigatii prin picurare. Fiecare planta primeste apa necesara in mod computerizat. Orice copac sau floare e plantata de om. Nimic nu creste in mod natural.Agricultura e intensiva. Ca o reusita a priceperii in zootehnie, israelienii aplica o metoda mai putin cunoscuta; pentru ca vacile sa dea mai mult lapte, li se aplica in urechi senzori cu muzica simfonica.
    Geografic, Israelul este precum o insula democrata intr-o mare dictatoriala. Este greu sa rezisti intr-o zona inconjurata de popoare manipulate de niste conducatori extremisti si razboinici, fara o tehnologizare avansata de aparare. E pacat ca unii occidentali europeni nu inteleg sau nu vor sa inteleaga ca si poporul Israelului are dreptul sa se bucure de existenta si pace pe locul sramosesc. Marturie este Biblia, istoria poporului evreu.Iubesc Israelul la fel ca pe tara mea Romania si mi-as dori ca cele doua tari sa se infrateasca, avind in vedere existenta relatiilor foarte bune dintre acestea.
    Va transmit tuturor un salut calduros din Israel unde lucrez de citiva ani de zile, si, afectiunea mea speciala pentru ieseni.

  3. estela spune

    am fost vara asta in Israel, doar o saptamana am avut la dispozitie, dar m-am intors jurandu-mi ca la anul voi pleca din nou. au ramas f multe de vazut.
    Romani, mergeti in Israel, e o experienta! cu siguranta veti reveni ALTFEL!

  4. lica liberman spune

    eu sunt nascut in romania si locuesc aici de 40 de ani inima mea aramas acolo in romania .
    dar va invit cu toata seriozitatea veniti aci sunt lucruri frumoase ale crestinitetii oameni sunt f f primitori va veti simti ca acasa sunt aci400000 de romani care vor ajuta peste tot va sarut un calarasean

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.