Comisarul European Danuta Hubner, la Iasi

0
 
Comisarul european pentru politica regionala, Danuta Hubner, insotita de o delegatie a Comisiei Europene s-a aflat joi (18 septembrie 2008) la Iasi, pentru a se intâlni cu reprezentantii autoritatilor publice locale si regionale, ai mediului academic, mediului de afaceri si societatii civile din Regiunea de Nord Est. Cu acest prilej, comisarul european a vorbit despre modalitatile prin care Regiunea de Nord Est (RNE) isi poate depasi punctele slabe, saracia relativa a acestei zone si maximizarea punctelor forte prin inovatie, turism si cultura.
 
"Sunt astazi aici pentru a vedea unde ne aflam in procesul de implementare a programului. Sunt bucuroasa sa vad ca sunt prioritati foarte bine stabilite, ca exista mult mai multe proiecte depuse decât fonduri disponibile pentru regiune. Exista insa regiuni cu nevoi de infrastructura. Vor fi investitii in mediul cultural pentru a aduce universitatile mai aproape de economie", a spus Danuta Hubner.
 
De asemenea, comisarul european a discutat si despre inundatiile produse la sfârsitul lunii iulie si posibilitatea ca politica de coeziune sa sprijine România prin fondurile structurale, investind in prevenirea pagubelor provocate de inundatii. Un alt subiect dezbatut joi la Iasi a fost strategia polilor de crestere dezvoltata de România in parteneriat cu Comisia Europeana, care va ajuta ca investitiile concentrate in Iasi, ca pol de crestere desemnat, sa aiba un impact real, nu numai asupra municipiului resedinta, ci si asupra zonei inconjuratoare.
 
"Personal cred ca pentru ca aceasta regiune sa-si poata gasi locul pentru dezvoltarea si cercetarea europeana, pentru ca aceasta regiune sa-si gaseasca drumul de a putea contribui la caracterul inovativ al economiei românesti. Cred ca este un maxim potential aici, o mare provocare", a mai spus comisarul european.
 
Totodata, in cadrul intrunirii cu autoritatile publice, reprezentantii universitatilor si intreprinderilor, Gheorghe Flutur, in calitate de presedinte al Consiliul de Dezvoltare Regionala Nord Est a facut o prezentare a Regiunea de Dezvoltare Nord Est (RDNE), accentuând cresterile semnificative inregistrate in ultimii ani ai PIB-ului regional, a numarului de IMM la mia de locuitori.
 
De asemenea, si-a exprimat increderea in dezvoltarea regionala coerenta care sa fructifice si oportunitatile de finantare oferite de Fondurile Structurale. "Cred ca regiunea noastra are toate atributiile pentru a deveni viitorul campion al UE asa cum au fost la rândul lor Irlanda, Portugalia sau Slovenia. Trebuie sa lucram impreuna si odata cu increderea vor veni si rezultatele", a declarat Flutur.
 
Directorul Agentia de Dezvoltare Regionala(ADR) Nord Est, Constantin Apostol, a afirmat in cadrul discutiilor ca, in ultimii zece ani, prin intermediul programelor Phare de Coeziune Economica si Sociala, RNE a beneficiat de asistenta financiara nerambursabila de peste 120 de milioane de euro. "Aceste fonduri au sprijinit revigorarea economica a regiunii, prin regenerarea activitatilor productive, crearea de noi locuri de munca si modernizarea infrastructurii publice", a spus Constantin Apostol.
 
Directorul ADR Nord Est a precizat ca este necesara concentrarea atentiei asupra modului de punere in practica a Planului pentru Dezvoltare Regionala Nord Est 2007-2013, care are drept obiectiv global recuperarea decalajului existent fata de regiunile de dezvoltare a României, prin cresterea gradului de competitivitate si atractivitate a regiunii. Vizita comisarului european Danuta Hubner la Iasi se va incheia la statia de epurare si tratare a apei Chirita, parte a unui proiect ex-ISPA aproape finalizat si dovada a palmaresului regiunii in utilizarea fondurilor puse la dispozitie de politica de coeziune.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.