Dan Nica spune ca statul plăteşte zilnic despăgubiri către Bechtel

0
 
Vicepreşedintele Partidului Social Democrat (PSD) Dan Nica susţine că statul român plăteşte zilnic 13.000 euro despăgubiri şi penalităţi companiei Bechtel care construieşte autostrada Transilvania.
 
Liderul PSD a declarat vineri (19-IX-2008) la Galaţi, că vinovat de această situaţie este ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, care nu a asigurat fonduri pentru plata lucrărilor efectuate Bechtel şi, ca urmare, trebuie achitate penalităţi.
 
Potrivit deputatului PSD, statul român a plătit până acum penalităţi companiei Bechtel de aproape 70 milioane euro, pentru întreruperea şi neplata lucrărilor, vinovaţi făcându-se foştii miniştri ai Transporturilor Gheorghe Dobre şi Radu Berceanu.
 
"Ca urmare a impotenţei manageriale a domniei sale (n.r. – Ludovic Orban) de a gestiona autostrada Transilvania, unde de altfel niciun metru pătrat nu a mai fost expropiat din noiembrie anul trecut, şi pentru faptul că nu are banii să deconteze lucrările, alea puţine, cinci kilometri asfaltaţi şi câţi kilometri or mai fi săpaţi, statul român plăteşte în fiecare zi companiei Bechtel despăgubiri de 13.000 de euro", a afirmat Nica.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.