Renault mizeaza pe modelul Symbol pentru a recupera teren pe piata româneasca

0
 
Grupul Renault mizeaza pe noua generatie a berlinei de clasa mica Symbol pentru a recupera pâna la sfârsitul anului din scaderile volumelor de vânzari pe care le-a inregistrat pe piata româneasca in primele 8 luni din 2008, comparativ cu perioada similara a anului trecut. Potrivit statisticilor APIA, Renault a vândut in România in primele 8 luni ale anului in curs 16.860 autoturisme si vehicule utilitare, in scadere cu circa 20% fata de ianuarie-august 2007.
 
„Aceasta scadere a fost determinata de faptul ca pe piata româneasca segmentul automobilelor de clasa mica in 3 volume – in care concureaza modele precum Renault Symbol, Chevrolet Aveo, Hyundai Accent sau Fiat Albea – a scazut cu 25%, iar 50% din volumul nostru de vânzari este realizat pe acest segment. Pâna la sfârsitul anului vom recupera cel putin o parte din aceasta scadere”, a declarat directorul comercial al Renault România, Jacques Daniel, cu prilejul testelor oficiale pentru presa, pentru noua generatie a automobilului Renault Symbol, unul dintre cele mai populare modele pe pietele est-europene si cel mai bine vândut automobil de import in România in ultimii 4 ani.
 
De la lansarea primei generatii Renault Symbol, in anul 2000, acest model a fost vândut de constructorul francez in peste 600.000 de unitati, principalele piete fiind Turcia, România, Algeria, Rusia, Brazilia, Columbia si Argentina, a declarat Philippe Boy, manager de produs la Renault. Grupul auto francez vrea sa vânda noul Symbol in Europa Centrala si de Est, in Rusia, Asia, Orientul Mijlociu si Africa de Nord. Symbol este produs in Turcia, la uzina Renault din Bursa, iar Turcia va ramâne principala piata pentru acest model, cu 40% din vânzari, urmata de Rusia, România si Algeria, a aratat Yannick Mollard, manager general pentru programul Symbol.
 
Reteaua de distributie Renault din România a inceput sa primeasca din 10 septembrie comenzi pentru noua generatie a automobilului Renault Symbol, comercializata la preturi incepând de la 7.990 euro (inclusiv TVA), iar livrarile vor incepe de saptamâna viitoare, a precizat Dora Pasare, sef de gama la Renault România. Ultima generatie a celui mai bine vândut automobil de import din România are ca atu principal cel mai mic consum din clasa sa (atât pentru benzina cât si diesel: 4,3 litri la 100 km in ciclu mixt pentru motorul de 1,5 dCi 85 CP) si este singurul model din segment care ofera ABS standard de la primul nivel de echipare.
 
Renault Symbol este disponibil in trei versiuni de echipare, Authentique, Expression si Privilege, in timp ce gama motorizarilor ofera doua variante pe benzina (1,2 16V 75 CP si 1,4 16V 98 CP) si doua diesel (1,5 dCi 65 CP si 1,5 dCi 85 CP). Renault Symbol a fost prezentat in premiera la Salonul automobilistic de la Moscova, in perioada 26 august – 7 septembrie si a fost conceput de echipe de ingineri Renault din Franta, Turcia si România. Modelul are ca tinta familiile din Europa Centrala si Orientala, din Rusia, Turcia, Magreb sau tarile din Golf.
 
Acest vehicul prezinta noutati care vor fi preluate pe toate vehiculele in 3 volume ale gamei Renault, iar lansarea comerciala va avea loc in perioada septembrie – noiembrie 2008, pe majoritatea pietelor. De la lansarea din 2000, vechiul Symbol (Clio Symbol) si modelele Clio hatchback au inregistrat vânzari in România de 67.792 unitati, conform datelor APIA pâna la finele lunii august
 
2008. Din 2005, gama Clio/Clio Symbol a ocupat primul loc la vânzarile de automobile din import, devansând modelele Skoda si pe „fratele” mai mare Renault Megane. Clio a mai ocupat primul loc la vânzarile pe piata autohtona si in anii 2003 si 2002, iar in anii 2000, 2001 si 2004 s-a situat pe locul doi, dupa Renault Megane. Potrivit constructorului francez, daca predecesorul acestui model – Clio Symbol – era un derivat din modelul hatchback Clio II, noua berlina Renault Symbol este un model in sine.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.