Al Qaida loveste din nou SUA

0
 
Presedintele yemenit, Ali Abdullah Saleh, avertizase deja la la 13 de august: Al Qaida planuieste atentate in tara sa si in Arabia Saudita vecina. Si nu gresea. Miercuri 17 septembrie un comando terorist al retelei conduse de Osama Ben Laden a avut grija sa-i dea dreptate liderului arab. Tinta: ambasada SUA din capitala yemenita Sanaa.
 
Bilantul: 17 morti si tot atâtia raniti. Totusi, niciuna dintre victime nu apartine legatiei americane, potrivit primelor cercetari, noteaza ziarul Las Provincias. Strategia noii si sângeroase actiuni impotriva intereselor americane a avut ca mijloc de distrugere un instrument tipic pentru Al Qaida: masina capcana pentru a provoaca cât mai multe pagube posibile. Este fara indoiala arma sa preferata si o foloseste cu predilectie in Irak.
 
În principiu, o grupare denumita Jihadul Islamica din Yemen si-a atribuit paternitatea atentatului, dar surse ale politiei au eliminat imediat ipoteza, orientându-se, asemeni Casei Albe, spre oaia neagra a lumii arabe. Potrivit martorilor, au fost doua vehicule cele care la primele ore ale diminetii s-au lansat asupra unui post de control situat in cartierul Sheraton din capitala, aproape de zona in care se afla Ambasada americana si resedinta titularului sau.
 
Una dintre masini era plina de explozibil si care a sarit in aer imediat ce a ajuns in fata postului de control, in timp ce in cealalta se afla restul membrilor comandoului. Dupa explozie, a avut loc un schimb de focuri intre atacatori si serviciile de paza ale ambasadei. Tirul incrucisat s-a soldat cu moartea a sase soldati yemeniti, sase teroristi si patru civili. Un purtator de cuvânt guvernamental a asigurat ca teroristii purtau uniforme ale politiei si ca au pierit toti in actiune.
 
Imediat, fortele de securitate au incercuit zona si numeroase ambulante au fost trimise la locul exploziei pentru a-i evacua pe raniti. Autoritatile nu au permis accesul ziaristilor. Guvernul yemenit a insistat ca, datorita interventiei sale, atacatorii nu au reusit sa ia cu asalt cladirea si nici sa-i raneasca pe ocupanti. Imediat ce a aflat vestea atentatului, Casa Alba l-a repudiat energic: 'SUA condamna atacul si exprima condoleante tuturor celor care au pierit in urma acestei violente', a declarat purtatorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Nationala, Gordon Johndroe.
 
Acest atac, a precizat el, "aminteste ca suntem in continuare amenintati de violenta extremistilor in interior si in afara tarii noastre". El a asigurat, totodata, ca SUA vor continua sa lucreze cu guvernul de la Sanaa 'pentru a spori activitatile impotriva terorismului si a preveni producerea altor atacuri". Liga Araba a raspuns de asemenea cu fermitate impotriva actiunii teroriste, prin intermediul secretarului organizatiei sale, Amro Moussa. La rândul sau, secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, si-a exprimat dorinta 'de a nu fi precupetit niciun efort pentru a-i aduce pe cei vinovati in fata justitiei'.
 
Cel de miercuri a fost unul din atentatele cele mai grave comise in ultimii ani in Yemen, tara considerata drept unul din fiefurile Al Qaida in regiune, in pofida campaniilor de securitate intreprinse de guvern impotriva organizatiei teroriste. Pe de alta parte, nu este prima data când interesele american devin tinta atentatelor in aceasta tara, este insa un lucru grav ca s-a intâmplat atât de aproape de ambasada. La 18 martie o cladire vecina ambasadei SUA a suferit un atac care a provocat moartea unei persoane si ranirea altor 17. Actiunea a fost atribuita de sursele oficiale retelei conduse de Ben Laden. Spania a simtit pe propria piele atacul terorismului fundamentalist pe teritoriul yemenit.
 
La 2 iulie 2007, opt turisti spanioli au murit in explozia unei masini capcane in timp ce vizitau un site arheologic din estul tarii. Al Qaida a revendicat imediat atentatul. Totusi, atentatul cel mai recent care a secerat cele mai multe vieti este cel produs la 2 mai, când o motocicleta capcana parcata in fata unei moschei a explodat si a ucis 16 persoane care ieseau din lacas, in orasul Saada, la 240 de kilometri de capitala.
 
Alte obiective occidentale atacate in ultimul timp este un complex rezidential pentru cetatenii straini in cartierul diplomatic din sud-estul capitalei, unde o grupare necunoscuta a deschis focul lansând doua proiectile cu mortiere fara a provoca victime. Cel mai sângeros dintre toate este totusi atentatul din 12 octombrie 2000, tot impotriva instalatiilor americane, când un comandou a atacat distrugatorul USS Cole, ancorat in portul Aden, si a ucis 17 membri ai unei ambarcatiuni apartinând armatei SUA.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.