Cui ii pasa de Europa?

0
 
Alegatorii europeni nu cunosc prea multe lucruri despre Uniunea Europeana si ceea ce este mai rau este ca nici nu vor sa afle, scrie publicatia The Economist in editia de vineri. Este periculos sa minti in politica, insa uneori este si mai rau daca spui adevarul. Ar trebui sa-l intrebam despre asta pe Charlie McCreevy, comisarul european pentru piata interna.
 
Cu putin timp inaintea referendumului din luna iunie asupra Tratatului de la Lisabona, desfasurat in tara sa de origine, Irlanda, el le-a spus alegatorilor ca „nicio persoana normala si cu capul pe umeri” nu va citi textul in intregime. Afirmatia sa a avut efectul exact invers celui scontat; multi alegatori au crezut ca el recunoaste de fapt ca nu cunoaste continutul tratatului. Spusele sale ascund ceva.
 
Nebunie este un cuvânt prea dur, insa nu v-ati dori sa aveti la petrecerea de seara un invitat care sa citeasca de placere tratatele Uniunii Europene. O mare parte a problematicii privind UE este importanta, dar pentru cei care nu au tangente cu ea este complicata – si foarte plictisitoare.
 
Oficialii de la Bruxelles recunosc rareori acest lucru, insa complexitatea deranjanta a UE are consecinte politice importante. Dovada poate fi gasita in studiul realizat recent de guvernul irlandez pentru a afla motivul pentru care alegatorii au respins Tratatul de la Lisabona. Eurofilii au adoptat ignoranta celor care au votat „nu”: de exemplu, jumatate dintre ei au crezut in afirmatiile (false) ale militantilor impotriva Tratatului de la Lisabona conform carora documentul va introduce participarea obligatorie la o armata europeana.
 
Multi au trecut insa cu vederea o a doua concluzie, respectiv aceea ca cei care au votat „da” erau derutati in egala masura. Numai 18% dintre sustinatorii Tratatului au afirmat ca „inteleg bine” prevederile textului. Ca sa-i citam pe autorii studiului: votul in favoarea Tratatului de la Lisabona „a fost intr-o mare masura un vot pro-Europa” si nu o aprobare a valorilor tratatului. În contextul in care Irlanda este presata sa organizeze un al doilea referendum asupra Tratatului de la Lisabona (si sa obtina un vot favorabil de aceasta data), guvernul de la Dublin vorbeste despre nevoia de a explica mai bine cetatenilor textul si problematica UE.
 
Însa acest lucru este ingreunat de cea mai importanta concluzie a studiului, aceea ca majoritatea electorilor sunt destul de putin interesati sa se informeze despre Uniunea Europeana. „Marea majoritate” a publicului tinta – fie ca sunt sustinatori sau opozanti ai Tratatului de la Lisabona – habar nu au despre modul in care se adopta deciziile la nivelul Celor 27. „Putini” au estimat, in mod realist, ca se vor stradui sa afle mai multe in aceasta privinta.
 
Acesta este mesajul cheie al votului irlandez. Publicul nu doreste sa afle informatii despre complexitatea UE. Multi dintre oficialii europeni trag de aici o concluzie simpla: nu este bine sa-i intrebi pe alegatori in mod direct despre un lucru complicat cum este tratatul. Politicienii de la Bruxelles stiu ca multe alte guverne ale statelor membre s-ar fi confruntat cu rezultate negative daca s-ar fi incumetat sa organizeze referendumuri (in schimb, toate celelalte 26 de tari au preferat sa aleaga calea mai sigura a ratificarii pe cale parlamentara).
 
Institutiile Uniunii se bucura de faptul ca – asemenea irlandezilor care au votat „da” – o larga majoritate a cetatenilor UE nu sunt prea convinsi ca proiectul este un lucru benefic, chiar daca stiu prea putine despre modul cum el functioneaza. Pentru multi oficiali europeni indiferenta electorilor este un lucru care mai poate fi gestionat si nu unul de temut. Politicile nationale in materie de sanatate sunt la fel de complexe ca si Tratatele Uniunii, sustine un diplomat, iar electoratul nu se asteapta sa inteleaga toate detaliile privind modul de functionare a sistemelor de sanatate.
 
Este un argument incitant, dar pe termen lung liderii UE evita sa-si puna o intrebare fundamentala: trebuie sa obtina acordul in cunostinta de cauza al electoratului european pentru proiectul european? În mod cert, raspunsul trebuie sa fie pozitiv. UE a incetat sa mai fie doar o zona de liber schimb. Odata cu aparitia unor chestiuni precum politicile europene in materie de imigratie, sau extradarile fara posibilitate de a face apel pe teritoriul UE (prin intermediul mandatului european de arest), UE vizeaza acum contractul esential dintre cetatean si stat. Si totusi, studiul irlandez confirma faptul ca UE este prea complexa pentru ca nespecialistii sa poata intelege schimbarile care se produc.
 
Atunci, cum sa poata UE sa obtina consimtamântul cetatenilor? Doua posibile raspunsuri vin de la sine si ambele par a fi extreme. Unul presupune o doza mult mai mare de federalism, iar celalalt reprezinta un angajament strict in sensul pastrarii UE ca un club interguvernamental unde parlamentele si guvernele nationale detin rolul dominant. Tocmai buna reputatie a acestor parlamente si guverne nationale ii face pe federalisti sa creada ca indiferenta alegatorilor fata de UE nu poate fi ignorata. Multi spun, cel putin neoficial, ca UE are nevoie de mai multa legitimitate democratica.
 
Ei privesc cu ingrijorare faptul ca prezenta la alegerile pentru Parlamentul European a scazut constant din 1979, ajungând la 45% la ultimul scrutin si sustin ca o modalitate de a-i face pe cetateni sa constientizeze importanta Uniunii ar fi introducerea, la nivelul politicilor comunitare, a unor dezbateri partizane. Într-o carte incitanta publicata in 2006, Vivien Schmidt, o academiciana cu viziuni federaliste de la Universitatea din Boston, indemna politicienii nationali sa recunoasca cinstit in ce masura competentele nationale au fost cedate deja Bruxellesului in loc sa „vorbeasca de parca si-ar fi pastrat in intregime autoritatea pe care o aveau”.
 
Altii sustin ideea ca referendumurile pentru aprobarea noilor tratate sa fie organizate simultan in intreaga Uniune, textele urmând a fi aprobate pe baza majoritatii alegatorilor din majoritatea statelor membre. Multi vorbesc despre nevoia infiintarii de partide politice paneuropene sau despre un buget comunitar mai bogat, finantat din euro-impozite (impozite colectate la nivelul intregii Uniuni).
 
Asemenea propuneri federaliste sunt coerente din punct de vedere intelectual, dar sortite esecului politic. Nu exista un popor european si, la nivelul celor 27 de state membre, nici nu va exista vreodata. Spre exemplu, partidele de centru-dreapta din Franta sunt mult mai reticente fata de ideea liberului comert in comparatie cu cele de centru stânga din Suedia. În ceea ce priveste atitudinea fata de America sau Rusia, exista putine similaritati intre majoritatea electoratului din Grecia sau Cipru si cel din Polonia sau Marea Britanie.
 
Ratificarea tratatelor pe baza unui vot majoritar la nivelul intregii Uniuni ar reprezenta o cale rapida catre destramarea UE; ce stat membru ar accepta sa i se impuna un tratat, daca alegatorii lui l-au respins cu o majoritate clara? Irlanda arata ca majoritatea electoratului nu intelege ce inseamna Uniunea Europeana si nici nu doreste sa inteleaga. Alegatorii inteleg politicile nationale si ii intereseaza cine câstiga alegerile nationale.
 
Asadar, singura reactie coerenta in fata lipsei de entuziasm fata de UE rezida in pastrarea rolului dominant al guvernelor si parlamentelor nationale, comenteaza The Economist. Aceasta inseamna ca nu toti politicienii nationali sunt de condamnat pentru unele dintre marile gafe ale UE (ca de exemplu politica in domeniul pescuitului). Însa cea mai buna cale prin care UE poate spera sa obtina sustinerea democratica pentru modul sau extravagant de functionare consta in delegarea aprobarii prin intermediul reprezentantilor nationali.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.