Pericolele omogeneitatii etnice

0
 
Judecând dupa atmosfera de la Tbilisi de imediat dinainte si dupa razboi, este clar ca societatile rusa si georgiana sunt remarcabil de similare. În ambele tari se poate observa dorinta de a se aduna oamenii in jurul statului, indiferent de greselile comise de liderii lor.
 
De asemenea, in ambele tari exista credinta ca statul trebuie sa-si pastreze teritoriile separatiste cu orice pret. Facându-se o paralela intre Cecenia si Osetia de Sud, se poate observa urmatorul lucru: Kremlinul a folosit forta si distrugerea in masa ca masuri justificabile in razboiul din Cecenia, iar Georgia a considerat bombardarea oraselor sud-osetiene ca fiind o pedeapsa corecta pentru rebeliune. Exista insa o diferenta fundamentala intre opinia publica din Georgia si cea din Rusia, este de parere The Moscow Times.
 
În Georgia, nationalismul este molipsitor, iar putinii oameni care au o atitudine diferita sunt suficient de precauti incât sa pastreze tacerea. În Rusia, vocile dezaprobatoare pot fi intotdeauna auzite, chiar si atunci când fervoarea patriotica atinge niveluri fara precedent. Pe de alta parte, când intr-o tara mica dominata de un sigur grup etnic apare un sentiment nationalist, acesta are puterea incredibila de a mobiliza intreaga comunitate in sprijinul unei singure idei sau credinte, nelasând aproape niciun fel de loc pentru critica.
 
În timpul epocii sovietice, intelighentia moscovita privea cu o placere condescendenta solidaritatea etnica a popoarelor din statele baltice – mai ales atunci când era comparata cu lipsa de unitate din rândul etnicilor rusi. Georgia este departe de a fi singura fosta republica sovietica cu o opinie publica uniforma. În Armenia este aproape imposibil de gasit persoane care sa inteleaga pozitia Azerbaidjanului in conflictul privitor la Nagorno-Karabah. Multi intelectuali turci contemporani ar risca sa ajunga la inchisoare daca ar afirma ca, cu aproape 100 de ani in urma, pe teritoriul turc a avut loc un genocid al armenilor – desi guvernul turc neaga acest lucru.
 
În acelasi timp, intelectualii armeni nu trateaza in operele lor istoria si cultura turca cu respect. În fiecare an, un numar mare de tineri israelieni refuza sa-si indeplineasca stagiul militar in teritoriile ocupate, iar activistii israelieni de stânga vorbesc despre drepturile palestinienilor. Desi deciziile luate de autoritatile din Estonia si Lituania aveau scopul de a jigni minoritatile ruse din respectivele tari – cum ar fi mutarea monumentului Soldatului din Bronz din Tallinn si interzicerea simbolurilor sovietice la Vilnius, ele nu au provocat nici cel mai vag protest in rândul estonienilor si al lituanienilor.
 
În mod paradoxal, diferentele ce au aparut in rândul opiniei publice din Rusia, intre sustinatorii si oponentii traditiilor imperialiste ale tarii, sunt mult mai asemanatoare cu situatia din Europa Occidentala decât cu multe dintre tarile aflate la granita Rusiei. Este inevitabil ca noua atitudine „post-imperiala” a Rusiei sa nu atraga critici, discutii si reflectii in societate. Acelasi lucru este valabil si in cazul diferentelor de opinie dintre majoritatea ucraineana si minoritatea rusa. Rusii se pot descrie pe sine ca fiind fie victime, fie agresori.
 
Se pot mândri cu istoria lor sau se pot simti rusinati – toti au sentimente contradictorii in legatura cu trecutul, dar si cu prezentul, asa cum toti pot vorbi despre viitorul tarii. Acestea sunt caracteristicile unei societati sanatoase care, odata cazuta in grava boala a nationalismului, are totusi ocazia de a se redresa. Din nefericire, nu se poate afirma cu certitudine acelasi lucru si despre fostele republici sovietice eterogene din punct de vedere etnic, subliniaza ziarul rus.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.