Europa ar putea avea cea mai slaba serie de lideri social-democrati dintr-o generatie

0
 
Daca politica, asemenea economiei, evolueaza in cicluri lente insa inexorabile, atunci centrul-stânga politic care a definit atâta vreme politica europeana pare sa se afle intr-o indelungata si profunda recesiune. Indiferent cum se numesc – social-democrati, socialisti sau laburisti -, ei au parut rareori atât de tulburati pe cât sunt acum. În Marea Britanie, popularitatea premierului laburist Gordon Brown a atins niveluri fara precedent de scazute.
 
Social-democratii din Germania sufera o scadere, fiind presati intre conservatori la centru si extremisti populisti la stânga. În Franta si in Italia, abilii politicieni de dreapta moderni au reusit sa reduca la tacere opozitia de stânga. Chiar si in Spania, José Luis Rodríguez Zapatero, ultimul lider de stânga al unei mari puteri europene, pare din ce in ce mai atacat, in vreme ce miracolul economiei spaniole se prabuseste in jurul sau. De ce se afla stânga politica a Europei intr-o asemenea situatie?, se intreaba revista americana Newsweek.
 
Saptamâna trecuta, social-democratii germani au renuntat la cel de-al patrulea presedinte al lor din tot atâtia ani, nominalizând un birocrat de cariera fara carisma, ministrul de externe Frank-Walter Steinmeier, pentru a se confrunta cu popularul cancelar Angela Merkel, in alegerile nationale din septembrie 2009. Cu doar câteva zile mai devreme, congresul anual francez al socialistilor francezi a abundat in discordie si intrigi.
 
Fara indoiala, problemele fiecarui partid sunt provocate de membrii sai si de circumstante – de la supararea alegatorilor britanici fata de Brown, dupa 11 ani de conducere laburista, pâna la traditia italiana a stângii fractionate, autodistructive. De asemenea, ei se lupta si cu o serie de dificultati comune. Printre acestea se numara faptul ca se confrunta cu un centru-dreapta care este intr-o masura din ce in ce mai mare adeptul politicii „culesului roadelor”, ce a fost odinioara considerata a fi de „stânga” – in domenii precum educatie, mediu si justitie sociala.
 
Actuala situatie economica tinde si ea sa ofere un avantaj conservatorilor, pe care alegatorii ii considera mai prudenti in problemele ce afecteaza economia. Cea mai mare dilema consta insa in faptul ca cele mai multe partide de stânga nu au gasit o modalitate eficienta de a-si adapta ideologiile la realitatea economica moderna, in vreme ce se adreseaza unor alegatori care considera adeseori reforma o tradare a idealurilor socialiste traditionale, si care au partide de extrema-stânga spre care se pot indrepta.
 
David Marquand, fost parlamentar britanic laburist, afirma ca stânga considera mult mai dificil decât dreapta sa coopteze sau sa implice opozitia in actiunile sale. „Mostenirea lor ca partide bazate pe o clasa sociala a mentinut un mit puternic al tradarii de clasa, de care se vor lovi daca vor incerca sa coopereze cu dreapta”, explica el. Rezultatul consta in faptul ca partidele europene de stânga se confrunta nu cu o scaderea temporara, ci cu cea mai grava criza din istorie.
 
O prima dovada in acest sens e constituita de Partidul Social-Democrat (SPD) din Germania, cu toate ca inca participa la conducere, ca partener in coalitia crestin-democratilor lui Merkel. Acordul care a dus la nominalizarea lui Steinmeier contrasteaza puternic cu mândrul spectacol public ce avea loc in acelasi timp peste ocean – partidele americane finalizau procesul de nominalizare a candidatilor pentru presedintie. Principalul rivalul din partid al lui Steinmeier, presedintele social-democrat Kurt Beck, nu s-a retras cu demnitate, ci a demisionat furios, invocând „intrigi” si „comploturi”.
 
Aparând in timpul unei crize care a facut ca numarul membrilor SPD si sprijinul de care se bucura partidul sa scada simtitor – la doar 20%, luna trecuta -, aceasta tendinta semnalizeaza dezordinea ce domneste in partid.
Socialistii francezi se afla intr-o situatie chiar mai grava. Fara conducere si neavând o platforma clara de când i-a invins Nicolas Sarkozy in alegerile de anul trecut, ei sunt acum constrânsi fie sa-si uneasca fortele cu comunistii si cu alte grupari marginale de stânga, fie sa avanseze catre o politica de centru.
 
Sarkozy a fost foarte eficient si in a-i destabiliza, nu numai prin numirea unor cunoscuti politicieni de stânga in cabinetul sau ostentativ bipartizan. Cu o zi inaintea conferintei din vara a socialistilor, presedintele francez a dezvaluit planurile pentru o noua subventionare a locurilor de munca, asemanatoare creditului pentru impozitul pe venit din SUA. Afacerile franceze sunt in impas, insa acelasi lucru se poate spune si despre socialisti, care privesc neputinciosi cum Sarkozy impune masuri tipice politicii de stânga.
 
Dreapta politica s-a descurcat de minune in a exploata ingrijorarea europenilor legata de politica pentru imigratie si infractionalitate. Sub conducerea unor lideri precum Merkel si Sarkozy, dreapta a sustinut gasirea unor modalitati de a fi integrate minoritatile musulmane, lasând in urma multiculturalismul traditional de tip „laissez-faire” al stângii, care in trecut s-a dovedit ineficient.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.