Impozitul pe câstig la BVB – suspendat in 2009

1
 
Impozitul pe câstig al investitorilor in piata de capital va fi suspendat in 2009, a declarat miercuri (24 septembre 2008) la o conferinta de presa, ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian. „MEF a realizat o evaluare a impactului bugetar pentru perioada urmatoare si a decis modificarea costurilor fiscale, astfel incât impozitul pe câstig pe piata de capital va fi suspendat pentru anul 2009, atât pentru investitiile pe termen scurt, cât si pentru cele pe termen lung”, a afirmat Vosganian.
 
Astfel, va fi eliminat impozitul de 1% pentru investitiile pentru o perioada mai mare de un an si cel de 16% pentru cele pentru o perioada mai mica de un an, potrivit ministrului Economiei si Finantelor. „De asemenea, pierderile pe un an ale investitorilor pot fi raportate pentru anul fiscal urmator. Cu acest lucru ne vom confrunta in 2010”, a adaugat Varujan Vosganian. Masurile luate de MEF vin sa incurajeze investitorii sa participe la tranzactiile de la Bursa de Valori Bucuresti, intr-o perioada in care evolutiile acesteia sunt afectate de trendurile regasite in pietele internationale.
 
Din acelasi motiv, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare suspenda, pentru o perioada inca nedeterminata cota de 0,08% aplicata valorilor tranzactionate. „CNVM va renunta la o treime din venituri, in conditiile in care se finanteaza singura, prin masurile pe care le ia pentru incurajarea investitorilor de la BVB. În afara de renuntarea la cota de 0,08%, se suspenda, pentru o perioada de sase luni, cota care se aplica in cazul ofertelor publice initiale la listarea companiilor noi la BVB”, a afirmat presedintele CNVM, Gabriela Anghelache.
 
În acest context, CNVM va intari actiunile de supraveghere a pietei de capital, in special pentru organismele de plasament colectiv si pentru instrumentele financiare derivate. „Trebuie sa identificam situatiile care pot genera influente asupra preturilor Spot”, a adaugat Anghelache. În acest context, CNVM solicita Casei Române de Compensare si Depozitarului Central sa ia masuri pentru asigurarea unui management de performant al lichiditatii.
Citește și
1 Comentariu
  1. Mihai spune

    Mda…sunt binevenite masurile d-l Vosganian, doar ca ele nu ajuta pe nimeni, cel putin nu pe majoritatea investitorilor care cumparau in fiecare an si sperau sa marcheze profitul la sfarsit. Ar fi mai binevenita o reglementare cu impozitul ce trebuie platit pentru 2007 si pierderile care au loc in acest moment, pentru ca practic acele castiguri nici numai exista, sau macar o amanare…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.