Plati de 30 milioane de euro beneficiarilor de fonduri Sapard

0
 
Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) a platit circa 30 milioane de euro beneficiarilor de fonduri europene prin programul Sapard ale caror dosare de cereri de plata depasea 90 de zile, potrivit datelor furnizate de APDRP. Numarul proiectelor cu astfel de cereri de plata este de 233, iar valoarea totala a acestora este de 32 milioane euro.
 
Potrivit APDRP, suma totala care mai trebuie platita catre beneficiarii proiectelor Sapard este de aproximativ 307 milioane euro pentru un numar de 1.409 proiecte. APDRP a reluat luni platile catre beneficiarii fondurilor nerambursabile oferite prin Programul Sapard, dupa ce Autoritatea Competenta din cadrul Ministerului Economiei si Finantelor a transmis o scrisoare agentiei prin care a autorizat inaintarea solicitarilor de fonduri catre Autoritatea de Certificare si Plata.
 
Acest lucru a fost posibil datorita implementarii Planului de Actiune pentru remedierea deficientelor semnalate in cadrul Programului Sapard, in conformitate cu observatiile si recomandarile Comisiei Europene (CE). APDRP s-a angajat sa faca de urgenta demersurile pentru transmiterea cererilor de plata catre Ministerul de Finante, in vederea efectuarii platilor catre beneficiari, in special catre cei ale caror dosare au depasit termenul de 90 de zile.
 
Platile se fac in prima faza din bugetul national, iar CE ramburseaza sumele numai dupa trimiterea declaratiilor de plata si a confirmarii auditorului extern al Fondul National din MEF ca planul de actiuni privind remedierea deficientelor la APDRP a fost implementat. În urma unei misiuni de audit de monitorizare din iunie 2008, Comisia Europeana a semnalat autoritatilor române unele deficiente in sistemul de gestionare si control al APDRP, care gestioneaza fondurile Sapard din România.
 
CE a cerut autoritatilor române, printr-o nota trimisa in data de 9 iulie, elaborarea unui plan de masuri pentru remedierea deficientelor constatate suspendând temporar procesarea cererii de plata transmise anterior pentru programul Sapard in valoare de 28,3 milioane euro. Potrivit APDRP, in sistem existau la cea data la ora actuala 582 de cereri de plata autorizate in sistem, in valoare totala de 62 milioane euro.
 
Aceste probleme aparute in gestionare fondurilor europene au condus la depunerea demisiei de catre directorul general al APDRP, Attila Klarik, in 15 septembrie, aceasta fiind acceptata de ministrul Agriculturii, Dacian Ciolos. Potrivit MADR, pe durata interimatului, conducerea APDRP va fi asigurata de Sorin Radu, care ocupa in prezent functia de director al Centrului Regional APDRP Satu-Mare.
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.