Alitalia si contractele: jocul riscant al sindicatelor

0
 
Dupa saptamâni de tratative sindicale extenuante pentru a se ajunge la un acord privind noua Alitalia, s-a deschis o noua etapa in relatiile industriale. Nu este etapa unitatii reformiste pe care multi o doreau, ci una de „fracturi interconfederale”, sau de-a dreptul a unei adevarate „rupturi sindicale”. Este un scenariu ingrijorator, aceasta si pentru ca in urmatoarele saptamâni sindicatele vor trebui sa infrunte o agenda care ii va privi pe toti lucratorii italieni, cea a reformei sistemului contractual.
 
Simptomele noii etape sunt numeroase, noteaza editia de luni (29 septembrie 2008) a ziarului italian La Stampa. În tratativele privind Alitalia, confederatia CGIL a reusit sa modifice semnificativ un acord deja semnat de alte confederatii. Un fapt foarte rar in istoria relatiilor industriale. Recent, aceeasi confederatie CGIL a organizat 150 de manifestatii autonome in intreaga tara impotriva politicii economice a guvernului, ajungând de-a dreptul sa ameninte cu greva generala independent de celelalte categorii.
 
Într-o conferinta de presa autonoma, liderul confederatiei CISL, Raffaele Bonanni, a acuzat CGIL ca ruineaza „munca optima” a unitatii sindicale din ultimii 2 ani. În acest scenariu, este de negândit ca se va putea ajunge la un acord privind noul model contractual pâna la sfârsitul lunii, asa cum a anuntat solemn in cursul verii Confindustria si sindicatele. În realitate, organizatia intreprinzatorilor a propus un proiect de acord pe care l-a trimis oficial confederatiilor sindicale.
 
Guglielmo Epifani, secretarul CGIL, l-a reexpediat emitatorului, ajungând sa-l califice drept „sovietic”. Propunerea Confindustria vizeaza crearea unui sistem contractual pe doua niveluri. Un prim nivel „national”, in care ar trebui sa se identifice cresterile salariale minime pentru a acoperi inflatia asteptata, si un al doilea nivel „de intreprindere” in care sa se acorde spatiu legaturii dintre salariu si productivitate.
 
Propunerea mai prevede si ca in contractul national de prim nivel sa fie inserata o clauza de garantie pentru a acoperi cresterile salariale pentru acele intreprinderi care nu au posibilitatea sa desfasoare contractarea la nivel de intreprindere. Propunerea prezinta desigur limite. Metoda sugerata pentru a determina inflatia asteptata este mai degraba arbitrara, in timp ce modul in care ar trebui calculate cresterile retributiei la primul nivel ar risca sa creasca comprimarea salariala in interiorul intreprinderilor si intre diferitele regiuni ale tarii.
 
Totodata, propunerea nu face suficient pentru intarirea legaturii dintre salarii si productivitate in intreprinderile fara contractare antreprenoriala. Unitatea sindicala nu trebuie sa fie un scop sau o obsesie, releva La Stampa. Ar fi o anomalie, o situatie in care cele trei confederatii sindicale ar fi mereu unite si de acord. Ea este insa esentiala atunci când este deschisa o agenda pentru rescrierea regulilor sistemului.
 
Tot asa cum reformele institutionale au nevoie de acorduri intre guvern si opozitie, reformele privind contractul de munca au sens numai daca sunt impartasite de principalii actori. O situatie similara celei din 2002, când guvernul Berlusconi din acea vreme a semnat pactul pentru Italia cu confederatiile CISL si UIL, dar fara CGIL, este de negândit. Noua etapa a „rupturilor interconfederale” nu este lucrul de care au nevoie astazi lucratorii italieni.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.