Screening pentru prevenirea cancerului de col uterin la Iaşi

0
 
Directorul Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Iaşi, medicul Mihnea Hurmuzache a declarat luni (29 septembrie 2008) că de la începutul lunii octombrie, aproximativ 300.000 de persoane de sex feminin din judeţul Iaşi, cu vârsta între 18 şi 65 de ani, vor beneficia de programul de "Screening pentru prevenirea cancerului de col uterin".
Şeful ASP susţine că programul se va desfăşura la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie "Cuza Vodă" din Iaşi.
 
Celor aproximativ 300.000 de femei din judeţ li se vor alătura cele din judeţele care fac parte din zona nord estică a ţării, întrucât Spitalul "Cuza Vodă" este unitate regională ce va coordona acest program.
Potrivit medicului, cabinetele şi centrele medicale din judeţele din NE Moldovei vor trimite on-line toate datele către unitatea medicală ieşeană.
Programul de screening îşi va dezvolta o reţea de medici obstetricieni şi de familie, care vor face prelevarea probelor pentru examenul anatomopatologic.
 
De asemenea, se vor încheia contracte de colaborare cu laboratoarele specializate pe anatomia patologică.
"După implementarea acestui proiect, în primul semestru al anului viitor, pe un model asemănător, se va desfăşura şi un program de screening pentru prevenirea cancerului la sân. Vor  fi angrenaţi medici de familie, iar pentru partea imagistică, medici radiologi", a declarat dr. Mihnea Hurmuzache, directorul ASP.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.