Zona Fălticeni, jud. Suceava, subiect de dispută politică

0
 
Prim-vicepreşedintele organizaţiei PSD Suceava, deputatul Ioan Cătălin Nechifor, a declarat luni (29 septembrie 2008) că zona Fălticeni, unde locuiesc peste 200.000 de oameni, este "discrimată" de preşedintele democrat-liberal al Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, deoarece nu face parte din Bucovina.
 
Nechifor a spus că nu contestă brandul turistic Bucovina, promovat insistent de către democrat-liberali, dar a adăugat că în strategia de dezvoltare a turismului ar putea intra foarte bine şi Nada Florilor sau mănăstirea Probota din zona Fălticeni.
 
Liderul social-democrat a apreciat ca nefirească preocuparea lui Gheorghe Flutur doar pentru ceea ce înseamnă Bucovina, în detrimentul promovării în tot judeţul a unui program integrat şi complet în domeniul turismului.
 
Totodată, el crede că neglijarea Fălticeniului de către PD-L este cauzată de faptul că la alegerile locale nu a obţinut un scor electoral bun în zonă.
În replică, Gheorghe Flutur a afirmat că nu face politică la Consiliul Judeţean Suceava, iar pentru el toate zonele judeţului sunt importante şi nu se pune problema discriminării.
 
Flutur a reamintit că, în ciuda scorului electoral invocat de Nechifor, PD-L a câştigat Primăria municipiului Fălticeni.
Ioan Cătălin Nechifor este candidatul PSD pentru Camera Deputaţilor în Colegiul Fălticeni.
Suceava are zece colegii pentru Camera Deputaţilor şi patru pentru Senat.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.