Panica pe Wall Street: prabusire mai mare a Bursei ca dupa 11 septembrie

0
 
Confruntarea din Camera Reprezentantilor SUA care a dus la respingerea planului de salvare a sectorului financiar a facut un gol in inima Wall Street-ului, care are nevoie urgent de o infuzie de fonduri proaspete pentru ca bancile sa depaseasca starea de neincredere si sa reinceapa sa imprumute bani.
 
Panica a zguduit intreg stabilimentul: indicele Dow Jones a pierdut la inchidere 777 de puncte (circa 6,98%), depasind pragul psihologic de 684 de puncte din 17 septembrie, ziua in care s-au deschis pietele dupa atentatele din 2001. Principalul indice de pe Wall Street a pierdut, luni 29 septembrie 1,1 miliarde de dolari, noteaza ziarul El Pais. Ecuatia este simpla. Criza care a izbucnit in urma cu 13 luni din cauza colapsului ipotecar din SUA a inghetat piata creditelor si a creat un climat de incertitudine care a determinat bancile sa restrânga creditele si chiar sa le respinga.
 
Fara aceste imprumuturi, companiile nu au acces la finantare pentru a-si putea mentine afacerile si complica situatia familiilor aflate in imposibilitate de achita studiile copiilor, a inregistra autoturismelor sau a plati ipotecile. Pachetul de masuri pus la punct de Ministerul de Finante care timp de o saptamâna a negociat si a avut convorbiri cu liderii celor doua partide in Capitoliu, la presiunile Wall Street-ului, preconiza sa rupa acest cerc vicios si rigiditatea care afecteaza sistemul.
 
Obiectivul era de a asana datoriile pernicioase contractate de banci si de a reseta intreaga piata a creditelor pentru ca fondurile proaspete sa fluidizeze din nou prin arterele sale si a evita daune majore. Pentru aceasta, miza pe mobilizarea a 700 de miliarde de dolari ai contribuabilului, in paralel cu alte masuri de salvgardare si conditii, astfel incât impactul asupra buzunarului americanului mediu sa nu fie prea mare. Însa atât Ministerul cât si Rezervele Federale au avertizat saptamâna trecuta Congresul SUA ca fara aceasta infuzie economia risca sa intre intr-o lunga perioada de recesiune si ca impactul va fi mai costisitor decât remediul.
 
Daca firmele, cum explica analistii, nu obtin rapid finantare, s-ar putea vedea obligate sa recurga la concedieri masive de angajati si la inchiderea unor linii de productie. Senatorul statului New York, Charles Schumer a estimat la 3 milioane numarul locurilor de munca ce s-ar putea pierde in câteva saptamâni daca nu se gaseste o solutie care sa ofere stabilitate si incredere pietelor. Fapt ce se va repercuta si asupra consumului de care depind trei sferturi din cresterea economica a SUA.
 
Este ceea ce le-a facut cel mai mult sa tremure pe marile nume ale industriei care cotizeaza pe Wall Street, mai presus de sectorul financiar, pentru ca intreg stabilimentul se teme ca nu va exista cerere suficienta pentru ca societatile sa-si vânda pe piata produsele si serviciile. Planurile de expansiune s-ar putea vedea inghetate pâna la aparitia semnelor de ameliorare. În paralel, sperie o degradare si mai mare a pietei imobiliare, supusa de peste 2 ani unui intens proces de contractie si unei puternice scaderi a pretului la imobile.
 
Banca Centrala si Ministerul Finantelor considera ca stabilitatea financiara nu va reveni decât atunci când se va vedea lumina de la capatul tunelului imobiliar si când se va rupe spirala vicioasa ce ameninta sa cuprinda restul economiei. Respingerea planului poate agrava situatia. Se estimeaza ca aproximativ 3 milioane de proprietari si-ar putea pierde locuintele daca nu se gaseste o solutie care sa permita fluidizarea pietei creditelor.
 
Pentru a evita aceasta situatie extrema, planul pus pe masa Congresului preconizeaza posibilitatea ca Finantele sa poata renegocia ipotecile familiilor cu probleme financiare, atunci când bancile care au acordat aceste credite pernicioase vor veni la Washington sa ceara ajutor pentru a-si solda datoriile. Exista riscuri mari si pentru beneficiarii planului de salvare: bancile, care luni au suferit o grea lovitura pe Wall Street. Situatia financiara a entitatilor este delicata si s-ar putea deteriora fara un balon de oxigen din partea Washingtonului.
 
Criza financiara a facut deja victime in rândul unor nume mari, precum Lehman Brothers. Agentia care vegheaza asupra depozitelor bancare este de parere ca exista in jur de 300 de entitati in toata tara sortite falimentului, daca nu reusesc sa se doteze cu fonduri proaspete. Si, totusi, Congresul SUA in frunte cu deputatii republicani a respins planul prezidential de salvare financiara cu 225 de voturi impotriva si 208 pentru. Planul fusese primit cu scepticism de congresmenii ambelor partide, dar opozitia cea mai recalcitranta s-a manifestat in rândul republicanismului cel mai conservator.
 
În ceea ce analistii considera deja „un naufragiu politic”: unul din doi republicani au votat impotriva, secondati totusi de 90 de democrati. Liderii ambelor partide pregatesc noua sesiune de vot pentru a incerca cu orice pret aprobarea planului, potrivit ziarului New York Times. La rândul sau, presedintele George W. Bush a asigurat ca „este foarte dezamagit” de respingerea planului si i-a convocat de urgenta pe consilieri sai pentru a pune la punct urmatorii pasi.
 
Cu 5 saptamâni inainte de alegerile generale, multi legislatori mizeaza pe realegere si putini au vrut sa riste un vot in favoarea unui plan impopular. Acest esec deschide o perioada de incertitudine in asteptarea confirmarii daca va exista o a doua sesiune de vot, ce nu ar putea interveni inainte de 2 octombrie.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.