Vosganian: România trebuie să fie în stare de alertă în condiţiile evoluţiei crizei mondiale

0
 
România trebuie să rămână într-o stare de alertă, de veghe permanentă, să monitorizeze atent evoluţia economiei mondiale şi criza prin care trece aceasta, a precizat marţi (30 septembrie 2008) Varujan Vosganian, ministrul Economiei şi Finanţelor, la un seminar referitor la construcţii şi imobiliare.
 
"Până în prezent, România a absorbit aceste şocuri şi ele nu se regăsesc în economia reală. Orice derapaj în acest moment ar fi foarte greu de gestionat. Investiţiile străine nu au fost afectate, criza la nivel global a făcut România şi mai atractivă, investiţiile străine accelerându-se în ţara noastră unde ritmul de creştere economică se menţine ridicat.
 
Investiţiile şi evoluţia exporturilor sunt singurele modalităţi prin care România îşi poate gestiona eficient deficitul de cont curent. În 2008, deficitul de cont curent estimat este de 13,5% din PIB comparativ cu nivelul de peste 14% din PIB înregistrat în 2007. Pentru 2009, prevedem o creştere a exporturilor cu 5-6% peste creşterea importurilor, ceea ce va duce la un deficit de cont curent de circa 12% din PIB", a precizat Varujan Vosganian.
 
Oficialul MEF a concluzionat că, în prezent, România are o politică fiscală bună, iar crizele de pe marile pieţe mondiale pot fi evitate în România dacă ţara nu se va hazarda în creşterea împrumuturilor de tip ipotecar prin băncile comerciale.
 
Guvernatorul Băncii Naţionale a României a arătat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Cluj, că această criză financiară mondială a determinat Banca Naţională să "intre în stare de alertă", pentru a atenua posibilele efecte ale crizei financiare asupra României.
 
"Unda de şoc nu va atinge România în mod direct, deoarece băncile româneşti au evitat produsele toxice responsabile de eşecurile din sistemul bancar american. Piaţa românească, în plină expansiune, oferea suficiente produse, oportunităţi de câştig din produse clasice", a spus Mugur Isărescu, citat de AFP.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.