45% din bugetul UE pe 2009 pentru competitivitate şi reducerea efectelor crizei economice

 
Aproape jumătate din bugetul pe 2009 al UE, adică 60 miliarde euro, va fi orientat către cercetare, inovare, ocupare şi programe de dezvoltare regională, combinând măsuri pe termen scurt şi lung pentru a răspunde cât mai rapid şi eficient actualei crize economice, a anunţat Comisia Europeană.
 
Astfel, cele 60 miliarde euro din totalul bugetului Uniunii Europene (UE) de 133,8 miliarde euro, vor fi folosite pentru a mări competitivitatea statelor membre. Bugetul va fi cu 2,5% mai mare decât cel din 2008 şi va reprezenta 1,03% din venitul naţional brut (VNB) al statelor membre din blocul comunitar.
Plăţile de anul viitor vor urca cu 0,3% faţă de 2008, până la 116,1 miliarde euro, reprezentând 0,89% din VNB la nivelul UE.
 
Bugetul pentru cercetare a fost majorat cu 11% şi cel pentru inovare cu 22%, UE urmărind să diminueze efectele crizei, dar şi să treacă spre o economie bazată pe mai puţine emisii de carbon.
Potrivit Comisiei Europene, fondurile rezervate pentru agricultură au rămas stabile, depăşind 40 miliarde euro, în timp ce cheltuielile pentru mediu şi dezvoltare rurală vor spori cu 2,9%. De asemenea, UE va contribui cu 600 milioane euro la fondul de un miliard euro prin care statele sărace sunt ajutate să facă faţă preţurilor în creştere ale alimentelor. (NewsIn.ro)
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner