Nu cred ca mai are cineva vreo indoiala: China a trait in ultimii 30 de ani cea mai mare si mai rapida transformare economica din istoria omenirii. Între 300 si 400 de milioane de persoane au lasat saracia in spate, tara a devenit fabrica – uneori defectuoasa – a lumii si orase noi au fost ridicate intr-un timp record, acolo unde inainte nu erau decât sate de pescari. Pare deci corect sa o felicitam si sa ne scoatem palaria, noteaza ziarul El Mundo.
Dar in fata cui? se intreaba in continuare ziarul. Existe un curent extins de opinie care atribuie spectaculosul progres al Chinei Partidului Comunist, când, de fapt, poporul chinez este cel care a reusit merituoasa si suferita sa renastere, in pofida coruptului si autoritarului regim care l-a guvernat. Nu datorita lui.
Chinezii au format comunitatile de imigranti cu cel mai mare succes oriunde s-au instalat gratie capacitatii lor de munca si flerului lor comercial. Unde ar fi ajuns acum chinezii, daca Mao Zedong nu i-ar fi intors in urma cu zeci de ani, condamnându-i la foamete si la autodistrugere prin Revolutia Culturala? Ar fi fost ceva de genul Taiwan, dar inmultit cu 70.
China aniverseaza acum 30 de ani de când Deng Xiaoping le-a spus concetatenilor sai, ca “a deveni bogat este glorios”. Ceea ce a facut atunci parintele reformei a fost sa le prezinte chinezilor un contract prin care guvernul se angaja sa nu frâneze dorintele sale de a prospera, cerându-le in schimb cetatenilor sa nu sfideze monopolul puterii. Pentru ca si-a respectat partea sa de contract ar putea sa coste foarte mult guvernul.
Zeci de milioane de chinezi isi vor pierde locul de munca peste câteva luni din cauza crizei economice si insusi presedintele Hu Jintao a avertizat ca modelul economic al tarii, bazat pe manufactura la preturi mici si export, nu mai este suficient. Zeci de mii de fabrici si-au inchis anul acesta portile in mijlocul protestelor muncitorilor, iar Beijingul se teme ca o scadere brusca a cresterii va lovi crunt clasa medie emergenta.
Regimul se teme, pe buna dreptate, ca daca lucrurile vor continua la fel, poporul va cere sa fie revizuita partea scrisa cu litere mici din contractul pe care Deng l-a pus pe masa. Economia chineza creste inca in mare viteza, dar asteptarile oamenilor sunt acum mai mari. Daca aceasta bresa se accentueaza, autoritatile s-ar putea gasi intr-un mare impas si este suficient sa arunci un ochi in istoria lor pentru a vedea cum se termina: mai multa represiune, cenzura, detentii si apeluri la o stabilitate colectiva bazata pe suprimarea drepturilor individuale.
Criza promite sa bage sub presiune modelul capitalismului si dictatura comunista pe care in transformarea ei, este gata sa depaseasca acest regim arhaic. “Mai devreme sau mai târziu, China va trebui sa combine valorile sale cu valorile universale ale democratiei, societatii civil si drepturile omului”, asigura Hu Xingdou, economist la Institutul de Tehnologie din Beijing.
Cu sau fara hopuri, adevarul este ca miracolul economic chinez va continua iar tara va merge inainte cu forte proaspete in drumul sau spre prosperitatea care i-a fost mult timp rapita. Si se vor gasi unii care sa atribuie din nou acest merit dictatorilor, care au zadarnicit timp de decenii visele chinezilor.
Si fara sa se intrebe daca meritul nu ar trebui sa-i revina de fapt, poporului muncitor chinez. Pancartele au fost deja pregatite, insa pe ele ar trebui sa fie scrisa lozinca: “Traiasca comunis-capitalismul!”